Doi dintre cei patru indivizi care au venit la furat în mijlocul zilei din casa unui sucevean, dar au fost prinşi în flagrant de acesta, au încercat să scape de poliţiştii care-i urmăreau, aruncându-se în râul Suceava, însă au fost „pescuiţi” pe rând de oamenii legii.
Vineri după-amiază, în jurul orei 13:30, la 112 s-a primit un apel prin care Alexandru D., în vârstă de 35 de ani, a anunţat că a dat nas în nas cu patru persoane care-i scotoceau prin casă şi care au fugit în direcţia râului Suceava.
Împreună cu poliţiştii sosiţi la faţa locului, Alexandru D. s-a dus să-i caute pe hoţi, observându-i pe malul opus locuinţei sale, îndreptându-se spre podul de cale ferată.
Când i-au ajuns din urmă pe cei patru suspecţi, doi dintre ei au intrat în apă, iar ceilalţi au fugit în direcţii opuse, spre Gara Iţcani, respectiv cartierul Burdujeni.
Poliţiştii au reuşit să-i „pescuiască” pe cei doi suspecţi care au intrat în apă, fiind vorba de doi minori, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, primul din comuna Şcheia, iar al doilea din comuna Ciprian Porumbescu.
Asupra unuia dintre ei au fost găsite două jucării pe care apucase să le sustragă din casa lui Alexandru D..
Ulterior, în staţia de autobuz din Iţcani, poliţiştii au reuşit să dea şi de un al treilea suspect, un alt minor de 15 ani, din comuna Şcheia.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, al patrulea suspect este o tânără în vârstă de 27 de ani, Anamaria V., tot din Şcheia.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(19 sep 2011, 23:31:44
La pucarie si ptr. pestii morti!