Un şofer imprudent a ajuns la spital şi este cercetat de poliţie, după ce s-a izbit cu maşina în zidul unei case de pe strada Ştefan cel Mare, din municipiul Rădăuţi.
Accidentul, informează poliţia, s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3:00. La volan, se afla un tânăr din comuna Dorneşti, Alexa S., de 32 de ani.
Din cauza vitezei, respectivul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu zidul imobilului şi apoi cu balustrada de protecţie pentru pietoni. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a şoferului.
„Conducătorul auto nu purta centura de siguranţă, nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.