Un călugăr în vârstă de 32 de ani a ajuns, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în urma unui accident petrecut la o mănăstire din comuna Şaru Dornei. Monahul a căzut de pe o schelă, de la 13 metri înălţime, suferind leziuni grave, care i-au pus viaţa în pericol.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, incidentul a fost anunţat prin 112 la ora 14:20, la Mănăstirea Dornelor, de rit vechi, din satul Neagra Şarului.
Accidentul s-a produs în timp ce călugărul executa lucrări la faţada noii clădiri a chiliilor. Monahul a fost internat în Reanimarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, câteva ore mai târziu, cu traumatism cranio-cerebral, contuzii toracice şi fracturi costale. „Pacientul era agitat, dar nu în comă”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Tiberius Brădăţan, care s-a arătat optimist cu privire la şansele de recuperare ale călugărului.
(17 sep 2011, 16:27:43