Fundaţia Culturală a Bucovinei, prin preşedintele ei, ec. Dumitru Cucu, anunţă organizarea celei de-a XVII-a ediţii a acordării premiilor anuale.
Cei interesaţi, autori de volume de beletristică, cărţi ştiinţifice, albume (apărute numai în anul 2010), artişti plastici şi muzicieni cu activitate profesională deosebită în cursul anului trecut sunt invitaţi să depună volumele (în două exemplare) sau memoriile de activitate (susţinute de cataloage, extrase din presă) la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava (la Alis Niculică), până la data de 10 octombrie a.c., cu menţiunea „Pentru Premiile Fundaţiei Culturale a Bucovinei”.
Juriul desemnat pentru actuala ediţie va lua în considerare numai volumele / memoriile de activitate depuse până la această dată limită.
Data şi locul desfăşurării festivităţii de decernare a premiilor vor fi anunţate din timp.