Zi de sărbătoare, ieri, în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, unde, cu prilejul Zilei Pompierilor, cadrele unităţii şi-au prezentat tehnica de lucru, dar mai ales noile maşini de intervenţie, invitaţi speciali fiind pompieri pensionari, dar şi copii de grădiniţă şi elevi.
Oameni trecuţi de 70 sau chiar de 80 de ani, care au lucrat o viaţă la Pompieri, au putut vedea adevărate „bijuterii” nou intrate în dotarea ISU Suceava.
Autospeciala pentru cercetarea nucleară, biologică, chimică şi radiologică, dotată cu nu mai puţin de 27 de echipamente specifice, autospeciala pentru descarcerări grele ori autospeciala de capacitate mărită pentru stingerea incendiilor sunt actualele piese de rezistenţă ale parcului auto al ISU.
După cum a precizat colonelul Ioan Burlui, şeful ISU Suceava, maşinile au fost achiziţionate prin programul POR, din fonduri europene, cu finanţare de aproximativ 20% şi din banii Guvernului României şi ai Consiliului Judeţean.
În momentul de faţă, a arătat el, ISU Suceava deţine un parc de 70 de vehicule, din care 30 sunt autospeciale de stingere a incendiilor. Aproximativ 30% din parcul auto este modernizat şi cuprinde doar vehicule noi, iar procentul se va îmbunătăţi în curând, în dotarea ISU urmând a intra ambulanţe şi autospeciale de prim-ajutor calificat.
Pompierii pensionari, nostalgici şi impresionaţi de noua tehnică
Printre spectatorii prezenţi ieri la Ziua Pompierilor l-am găsit şi pe căpitanul în rezervă Costică Rotariu. În vârstă de 84 de ani, acesta a activat ca pompier din 1950 şi până în 1979.
„Armata e armată, ordine, disciplină şi cam atât. E deosebire mare între tehnica de azi şi cea de atunci. Am lucrat ca şofer, pe autotun, de pe el am ieşit la pensie”, ne-a declarat octogenarul, povestind că pe vremea sa tehnica consta în apă, autoscară şi cel mult o autospecială de fum şi gaze.
Impresionaţi de cum arată noile maşini ale pompierilor, pensionarii şi-au adus aminte de dificultăţile din vremea lor.
„Tehnica este ceva deosebit faţă de ce am prins noi. În 1962, când am început eu, pompierii stăteau pe banchete afară, nu erau cabine, erau maşini deschise. Stăteau acolo şi mergeau câte 20-50 de kilometri câte 12 oameni, erau efective mari, totul se făcea manual”, a rememorat Victor Pihureac, fost pompieri, astăzi în vârstă de 69 de ani.
Dacă pompierii ieşiţi la pensie au depănat amintiri şi au fost nostalgici, copiii prezenţi ieri în curtea ISU Suceava, în jur de 400, au fost încântaţi să vadă de aproape o maşină de stingere a incendiilor ori una de descarcerare, să afle ce presupune tehnica autospecialelor, dar şi cum fac pompierii antrenamente, urcând în timp record pe scările mobile ori stingând în câteva secunde incendii simulate în curtea unităţii.