14 străzi din municipiul Suceava, inclusiv bulevardul principal, de la un capăt la celălalt al oraşului, vor intra în lucru de săptămâna aceasta, în cadrul unui amplu proiect ce beneficiază de co-finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
Semnarea contractului între Primăria Suceava şi consorţiul de firme Conbucovina, Florconstruct SRL, Cominco SA şi Symmetrica SA, care vor pune în practică un proiect în valoare de 28,5 milioane de lei plus TVA, a avut loc ieri, când primarul Ion Lungu a stat de vorbă şi cu constructorii, îndemnându-i să se apuce de lucru chiar de săptămâna aceasta.
“Am stabilit o ordine de priorităţi şi să atacăm lucrările din mai multe locuri. O echipă va începe cu reabilitarea bulevardului principal din zona Galleria, dinspre Fălticeni. O altă echipă va lucra pe strada Mitropoliei, la lărgirea bulevardului de la două la trei benzi – două spre Suceava dinspre Ipoteşti şi una din Suceava spre Ipoteşti. O altă echipă va lucra în Burdujeni – acolo vom începe cu străzile unde avem clarificată treaba cu apa şi canalizarea – Căpitan Grigore Andrei, Victor Babeş şi Plevnei. Nu în ultimul rând, o altă echipă va ataca lucrările de la parcul din faţa Gării Iţcani şi parcul din faţa sediului de primărie din Burdujeni”, a explicat primarul Ion Lungu.
Proiectul semnat ieri, după mai bine de patru luni de întârzieri cauzate de contestarea licitaţiilor de către una din firmele participante, îşi propune reabilitarea a 14 străzi, a unui pod şi a unui pasaj, modernizarea a două parcuri şi crearea a opt staţii modulare de transport public în comun, pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport atât din zonele periferice ale municipiului, cât şi din zona centrală a acestuia.
“Sper ca în timpul rămas până la sosirea îngheţului să putem face cât mai multe, să recuperăm cât se poate din cele patru luni pierdute din cauza sarabandei contestaţiilor. Am convingerea că anul viitor vom reuşi să ducem la capăt acest proiect important pentru Suceava, aşteptat cu nerăbdare de către suceveni, atât de cei care circulă pe bulevardele principale, cât şi de cei care nu au avut niciodată asfalt în zona unde locuiesc”, a adăugat şeful municipalităţii sucevene.
Pe lista străzilor care vor fi reabilitate sunt cele care alcătuiesc principala arteră de circulaţie a Sucevei - bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul 1 Mai, strada Ştefan cel Mare, bulevardul Ana Ipătescu, strada Calea Unirii, strada Calea Burdujeni şi strada Cuza Vodă.
Străzile propuse pentru reabilitare în cartierul Burdujeni sunt Căpitan Grigore Andrei, Plevnei şi Doctor Victor Babeş, în vreme ce în cartierul Iţcani sunt vizate străzile Mitocelului, Aleea Dumbrăvii şi Câmpului.
În acelaşi proiect, strada Mitropoliei este prinsă cu lucrări de extindere, de la două la trei benzi de circulaţie, precum şi la lucrări de modernizare, urmând să fie înlocuite bordurile şi să fie refăcute trotuarele.
(13 sep 2011, 11:11:30
Ce nu diferă prea mult ( de la caz la caz )
Când e banu’ public indiferent de ocazii
SE FAC !!! ( deseori fără obraz )
Se-nvăluie în ceaţă ( o iluzie să pară )
Ancheta ajunge la o singură concluzie :
Explicarea unei iluzii e .. o iluzie
Iar hoţu’ înfierează public cu ,,mânie proletară ’’
( făcând... la modu’ general , aluzie )
La Suceava s-a atins vârfu’ paradoxului
Flutur şi Lungu nu se’nţeleg .. pe asfaltare
Urmează rezolvarea .. pe ,, calea boxului ’’
Să vedem : a cui firmă-i cea mai tare ?