Consilierii judeţeni suceveni au aprobat în cursul zilei de ieri, cu unanimitate de voturi, proiecţia de buget pentru perioada 2012 – 2015. Potrivit proiectului aprobat, bugetele estimative au fost stabilite în funcţie de sumele pe care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava ar urma să le aloce din sumele defalcate din TVA şi din impozitul pe venit. Astfel, bugetul total al celor 114 localităţi din judeţul Suceava ar urma să fie de aproximativ 36,54 milioane de lei în anul 2012, de 35,72 milioane de lei pentru anul 2013, de 36,19 milioane de lei în 2014 şi de 36,84 de milioane de lei în anul 2015. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că toate sumele aprobate în proiecţia de buget pentru următorii patru ani sunt orientative, urmând să fie reevaluate după promulgarea legii bugetului de stat pe anul 2012. De precizat că sumele aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Suceava vor fi folosite pentru cofinanţarea programelor de dezvoltare locale şi a proiectelor de infrastructură.
În cadrul dezbaterilor care au avut loc în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Suceava, reprezentanţii PNL şi PSD s-au declarat nemulţumiţi de modul în care au fost împărţiţi banii pentru unele comune şi oraşe.
Sub supravegherea liderului PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, prezent la şedinţă, consilierii social-democraţi au fost cei mai activi atunci când s-a pus problema analizării modului în care au fost împărţiţi banii. În ceea ce-i priveşte pe colegii social-democraţilor în cadrul USL, şi anume liberalii, aceştia l-au avut ca reprezentant doar pe Brînduşel Nichitean, ceilalţi trei reprezentanţi ai PNL în deliberativul judeţean fiind absenţi.
După intervenţiile consilierilor PSD şi PNL, preşedintele CJ Suceava a declarat că toate sumele aprobate în proiecţia de buget pentru perioada 2012-2015 pot fi modificate. De asemenea, Flutur a spus că din punctul său de vedere, Consiliul Judeţean nu ar trebui să mai aibă atribuţii în împărţirea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale. În acest fel, spune Flutur, se vor putea evita discuţiile contradictorii dintre reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei cu privire la modul în care se repartizează sumele pentru echilibrarea bugetelor locale.