Lucrătorii de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava au confiscat de la începutul anului până la finele lunii august 511.678 de pachete de ţigări, ceea ce înseamnă 51.167,8 cartuşe sau 1023,8 baxuri de ţigări, care au fost depozitate în magazia de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului.
„Magazia de corpuri delicte de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava are o capacitate care poate asigura permanent depozitarea tuturor mărfurilor reţinute în vederea confiscării. Chiar dacă volumul confiscărilor de ţigări de contrabandă din acest an a fost foarte mare, magazia de corpuri delicte a asigurat şi asigură în condiţii optime depozitarea acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan.
Trebuie amintit că, în conformitate cu procedura legală, periodic aceste ţigări sunt predate unor agenţi economici care se ocupă de distrugerea lor.