O fetiţă în vârstă de 6 ani a ajuns la spital cu fracturi la mâna stângă, după ce a fost agresată de un copil în vârstă de 11 ani.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, miercuri, în jurul orei 17:15, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Spitalul Judeţean despre faptul că la Unitatea de Primire a Urgenţelor a ajuns o minoră din cartierul Burdujeni, victima unei agresiuni.
Pacienta, în vârstă de 6 ani, a fost diagnosticată cu „fractură treime distală ambele oase, antebraţ stâng” şi a rămas internată.
Mama fetiţei a povestit că minora se juca pe terasa betonată din faţa blocului unde locuieşte, împreună cu mai mulţi copii. În urma unei discuţii contradictorii, unul dintre copii, un băiat în vârstă de 11 ani, a împins-o pe fetiţă, iar aceasta a căzut, lovindu-se la mână.
„Mama minorei a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, cauza urmând a fi soluţionată procedural de poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni”, se precizează în comunicatul poliţiei.
( 9 sep 2011, 11:23:07