Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a făcut publică clasificarea universităţilor din România. Universităţile, atât cele de stat, cât şi cele particulare sunt ierarhizate pe trei categorii, iar Universitatea „Ştefan cel Mare” se află în ultima categorie.
Asociaţia Universităţilor Europene este organismul care a efectuat clasificarea instituţiilor academice din România, iar ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus despre această asociaţie că „este cea mai credibilă voce de evaluare a universităţilor”. Ierarhizarea s-a făcut pe baza datelor furnizate pe proprie răspundere de către universităţi.
Mai puţine locuri bugetate la programele de masterat şi de doctorat
Universitatea „Ştefan cel Mare” este calificată drept o şcoală de categoria a III-a, o instituţie centrată doar pe educaţie, spre deosebire de instituţiile universitare din primele două categorii, care sunt clasificate drept universităţi axate pe cercetare avansată şi educaţie, respectiv educaţie şi cercetare ştiinţifică.
Alături de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în categoria a III-a de instituţii academice româneşti au intrat alte 46 de universităţi din ţară, multe dintre ele particulare.
Poziţionarea în cea din urmă categorie are repercusiuni în ceea ce priveşte cifra de şcolarizare pe care Ministerul Educaţiei o va aproba pentru Universitatea „Ştefan cel Mare”, dar şi în ceea ce priveşte finanţarea instituţiei.
„În funcţie de clasificare se aprobă locurile la masterat şi la doctorat. Universităţile din categoria a III-a primesc un număr diminuat de locuri la masterat şi un număr foarte redus de locuri la doctorat şi numai pentru programele de calitate”, a declarat ministrul Daniel Funeriu.
Toate datele raportate de către Universitatea „Ştefan cel Mare” pentru elaborarea clasamentului se află disponibile şi pot fi accesate pe site-ul http://chestionar.uefiscdi.ro/.
Clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii sunt două activităţi distincte, iar ministrul Daniel Funeriu a spus că „în scurt timp va fi publicată şi o clasificare a programelor de studii din universităţi”.
Rectorul USV contestă corectitudinea cu care s-a realizat clasificarea
Rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, Adrian Graur s-a arătat extreme de nemulţumit de clasificarea dată publicităţii de către Ministerul Educaţiei, iar ieri, s-a aflat la Bucureşti pentru a cere informaţii legate de modul în care a fost făcută această ierarhizare a universităţilor. “La evaluarea universităţilor au fost ambiguităţi şi abordări ciudate în indicii utilizaţi. Am solicitat un raport şi în limba engleză al Asociaţiei Universităţilor Europene”.
Adrian Graur a mai spus că nu se poate pronunţa asupra corectitudinii cu care a fost făcută clasificarea. ”Aşteptăm să primim o listă cu membrii evaluatori ai Asociaţiei Universităţilor Europene şi raportul în limba engleză al clasificării, precum şi o listă cu scorurile obţinute de universităţi. Apoi vom vedea ce paşi vom urma", a mai adăugat rectorul Graur.
„E o criză a capitalismului”, a spus rectorul Graur
„Dezavantajul este deja produs. S-a pus o ştampilă universităţii chiar dacă nu e justificată şi noi putem proba acest lucru. O situaţie similară s-a petrecut în anul 1984 când Institutul de Învăţământ Superior de la Suceava a fost transformat în Institut de subingineri. Atunci era o criză a socialismului, iar acum e o criză a capitalismului şi toate se rezolvă în manieră proprie", a mai declarat rectorul universităţii sucevene.
În opinia rectorului de la Suceava, „lucrurile încă nu sunt clarificate”, se aşteaptă raportul în limba engleză al asociaţiei care a realizat clasificarea. „Durerea” cea mai mare, în opinia lui Graur este aceea că se taie din finanţare. „Locurile mai puţine alocate nu sunt neapărat un dezavantaj, că dacă sunt mai puţine locuri, creşte calitatea”, a mai adăugat rectorul USV, Adrian Graur.
12 universităţi de top, în ţară
Potrivit clasamentului universitar realizat de Asociaţia Universităţilor Europene, România are 12 instituţii de învăţământ de elită, şi anume cele care au intrat în prima categorie de clasificare, cea centrată pe cercetare avansată şi educaţie. În cea de-a doua categorie sunt 22 de universităţi româneşti, iar ultima categorie cuprinde restul instituţiilor universitare din ţară, a căror activitate este centrată doar pe educaţie. „Este datoria noastră să le spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor lor, angajatorilor, la ce pot să se aştepte de la universităţile României. Mesajul meu către plătitorii de taxe este că banii lor vor merge către universităţile care fac performanţă”, a subliniat ministrul Funeriu într-o conferinţă de presă.
Topul universităţilor româneşti anunţat de ministrul Funeriu vine cu câteva zile înainte de debutul celei de-a doua sesiuni de admitere la facultate din acest an, iar clasamentul poate influenţa opţiunile viitorilor studenţi.
USV dă azi startul admiterii de toamnă
Universitatea „Ştefan cel Mare” dă astăzi startul celei de-a doua runde de admitere la facultate.
La cea de-a doua sesiune de admitere la facultate, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava scoate la concurs locuri la două specializări noi, şi anume Nutriţie şi diabet şi Balneofiziokinetoterapie din cadrul nou înfiinţatului Departament de Sănătate şi Dezvoltare Umană.
Astfel, la Nutriţie şi diabet sunt zece locuri fără taxă şi 20 cu taxă, iar la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare sunt tot zece locuri subvenţionate de stat şi 19 locuri cu taxă.
Locurile de la cele două specializări sunt scoase la concurs exclusiv pentru această sesiune de admitere.
Peste o mie de locuri la facultate rămase libere din vară
Pentru cea de a doua sesiune de admitere în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ce se va desfăşura în perioada 8-14 septembrie, la învăţământul de zi sunt disponibile 135 de locuri bugetate şi 1.221 de locuri cu taxă.
La cele 1.356 de locuri la cursuri de zi oferite de USV pentru sesiunea de toamnă se mai adaugă 171 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi 83 de locuri pentru continuarea studiilor.
Cu excepţia Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, precum şi a Facultăţii de Ştiinţele Educaţiei, unde s-au ocupat toate locuri la zi, atât cele subvenţionate de stat, cât şi cele cu taxă, în prima sesiune de admitere, în rest toate celelalte mai au locuri fie doar cu taxă, fie şi bugetate, şi cu taxă.
( 8 sep 2011, 11:07:49