Doi tineri care au comis un furt dintr-un magazin au fost prinşi de poliţie în trafic, în timp ce cărau marfa sustrasă cu un motoscuter.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, marţi dimineaţă, în jurul orei 4:45, patrula mixtă poliţist-jandarm i-a depistat pe raza comunei Vatra Moldoviţei pe cei doi tineri care se deplasau cu un motoscuter dinspre localitatea Ciumârna spre Pojorâta, iar asupra lor aveau un bagaj voluminos.
La controlul bagajului, poliţiştii au găsit ţigări, cartele telefonice şi o sumă de bani, motiv pentru care cei doi suspecţi au fost duşi la sediul Postului de Poliţie Vatra Moldoviţei.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei doi suspecţi au comis furtul în noaptea de luni spre marţi (5/6 septembrie), de pe raza satului Clit, comuna Arbore.
„Suspecţii au fost preluaţi de cadrele Secţiei 3 Poliţie Marginea pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.