Dacă nu avem inundaţii din cauza ploilor, ne facem singuri rost de puhoaie care să se reverse în curţile şi casele oamenilor. Pare o glumă, însă este o realitate care s-a petrecut ieri dimineaţă în cartierul Iţcani al municipiului Suceava. O acţiune de golire a iazului de acumulare Lipoveni, teoretic controlată de specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, s-a transformat într-un dezastru, apa inundând străzi, zeci de curţi şi mai multe case.
Din jurul orei 8.30, locatarii caselor din zonă au început să sune la numărul de urgenţe 112. Pentru că nivelul apei era din ce în ce mai mare, oamenii au intrat în panică, bănuind că barajul de la iaz a cedat, astfel că se gândeau la ce este mai rău. Autorităţile au crezut iniţial că este vorba de o inundare minoră, mai ales că era cunoscut faptul că cei de la Gospodărirea Apelor aveau în plină desfăşurare operaţiunea de golire a acumulării de apă. În scurt timp, însă, s-a dat alarma.
Apa a inundat masiv mai multe străzi din cartierul Iţcani (Gheorghe Doja, în zona din apropiere de gară, Constantin Moraru, Biruinţei, Muncitorului, Aron Pumnul), pătrunzând şi în curţile oamenilor. Barajul a fost închis la un moment dat, însă o parte a cartierului Iţcani era deja inundată.
Apă de un metru şi jumătate în casă
„Curgea apa de jumătate de metru prin canalul de scurgere şi la jumătate de oră după ce am văzut asta, au dat drumul de tot la apă. Apa a intrat în case, a rupt garduri, nu este posibil aşa ceva”, era disperat unul dintre oamenii afectaţi, Gheorghe Bârgăuan.
În cazul gospodăriilor, cel mai grav afectate, apa a inundat şi interiorul locuinţelor, proprietarii alegându-se cu pagube de zeci de mii de lei.
„A intrat apa imediat în casă.... în cinci minute era inundată, peste un metru şi jumătate a intrat, dacă nu mai mult. Am reuşit doar să o scot pe mama bolnavă din casă.... atât”, a declarat Sanda Erebei. După ce barajul a fost închis, iar nivelul apei a început să scadă, pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, mobilizaţi din mai multe părţi ale judeţului, şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au început să-i ajute pe oameni la evacuarea apei şi salvarea bunurilor, în timp ce poliţiştii şi jandarmii au asigurat măsurile de ordine şi de dirijare a traficului.
Cum s-a ajuns la această inundare
Conform datelor prezentate ulterior de Prefectura Suceava, în cursul zilei de marţi, în digul acumulării Lipoveni a fost semnalată o infiltraţie. În aceste condiţii, pentru a se putea interveni la zona de dig fisurată, SGA Suceava, reprezentantul din judeţ al Apelor Române, a început operaţiunea de golire controlată a iazului.
Cei de la SGA au dat drumul barajului începând de marţi, cu un debit de 5 metri cubi pe secundă, continuând operaţiunea ieri dimineaţă. De această dată însă, se precizează într-un comunicat emis de Prefectura Suceava, golirea s-a făcut la un debit dublu.
Problema este că această golire s-a făcut fără verificarea stării albiei pârâului Dragomirna, care traversează cartierul Iţcani. Canalul de scurgere era blocat de bucăţi de lemne şi deşeuri din plastic.
„Acest lucru a determinat crearea unui efect de baraj, inundând aproximativ 30 gospodării şi zece locuinţe, înregistrându-se şi pagube materiale”, a arătat Sorin Arcadie Popescu, prefectul judeţului Suceava, subliniind că administrarea canalului de scurgere revenea tot SGA Suceava.
Directorul SGA a încercat să arunce vina în altă parte
Ioan Ungureanu, directorul SGA Suceava, nu a apărut în zonele inundate, rămânând în câmp, lângă baraj. Aici, vizibil afectat de gafă, acesta a încercat să se absolve de vină.
„Din motive obiective, gunoaie, deşeuri, apa s-a blocat la un pod de pe strada Gheorghe Doja şi s-a revărsat în laterale. În situaţia aceasta am intervenit şi am oprit descărcarea definitiv. Acolo (n.r. în zona Gheorghe Doja) străzile sunt în administrarea municipalităţii locale, sarcina curăţării revine administratorului de drum”, a declarat Ioan Ungureanu, sugerând că sarcina întreţinerii podeţelor nu este problema SGA.
Prefectul a cerut demiterea directorului SGA
Reacţia prefectului de Suceava a venit imediat.
„Având în vedere că administrarea canalului de scurgere este în sarcina SGA, este clar cine trebuia să verifice starea albiei. Mă duc la birou şi voi solicita ministrului Mediului, László Borbély, demiterea directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Ioan Ungureanu”, declara la faţa locului prefectul Sorin Popescu.
Şeful SGA, suspendat in funcţie
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Ioan Ungureanu, va fi suspendat din funcție, a informat aseară Ministerul Mediului.
Manevrele efectuate ieri de SGA Suceava nu au avut aprobarea Administrației Bazinale de Apă Siret și nu au respectat prevederile regulamentului de exploatare, potrivit sursei citate.
Astfel, evacuarea apei nu s-a efectuat treptat, cu urmărirea evoluției nivelului și a efectelor în albia regularizată aval de acumulare. De asemenea, nu a fost anunțat Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Suceava, în legătură cu această manevră, mai arată Ministerul Mediului.
Inventarierea pagubelor
Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi a precizat că se va face o inventariere a pagubelor, iar Primăria Suceava îi va sprijini pe oameni în măsura posibilităţilor.
Mulţi dintre oamenii afectaţi au asigurări, însă rămâne de văzut care dintre acestea acoperă o astfel de inundaţie, care nu a fost nicidecum provocată de o calamitate naturală, ci de un lanţ de erori umane.
Ajutoare de la Primăria Suceava pentru familiile afectate de inundaţii
Distrugerile provocate în gospodăriile sucevenilor care au fost inundaţi ieri de apele ce au năvălit de la barajul Lipoveni vor fi parţial acoperite de Primăria Suceava.
Informat despre cele întâmplate, primarul Sucevei, Ion Lungu, care se afla ieri la Bucureşti, a spus că în prima şedinţă de Consiliu Local va iniţia o hotărâre prin care familiile afectate de inundaţii să beneficieze de compensări financiare din bugetul local, chiar dacă municipalitatea nu avea nici o responsabilitate în aceasta situaţie.
„Primăria nu are nici o implicare în cele întâmplate astăzi (n.r ieri), dar suntem alături de cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor şi care şi-au văzut casele inundate şi munca lor distrusă. Vom face anchete sociale la familiile afectate şi, în funcţie de pagubele suferite, le vom acorda sprijin financiar”.
Decizia de a acorda anumite sume de bani celor afectaţi de inundaţii va fi luată în şedinţa de Consiliu Local de la finele lunii septembrie.
( 8 sep 2011, 11:04:09