Sărăcia îi ţine departe de şcoală pe doi fraţi din Plăvălari

Sărăcia îi ţine departe de şcoală pe doi fraţi din Plăvălari, comuna Udeşti. Andrei Şutu ar trebui să înceapă luni cursurile în clasa a II-a, iar surioara lui mai mică, Ana, în vârstă de 4 ani, aşteaptă să înceapă cursurile la grădiniţă.

Chiar dacă muncesc la câmp, au animale şi o bucată de grădină, cu care le asigură hrana de zi cu zi, părinţii acestor copii, Ion şi Maria Şutu, nu au bani să le cumpere celor mici rechizite, haine sau încălţăminte. Familia Şutu are şase copii, majoritatea renunţând foarte repede la şcoală. Unii dintre ei au făcut patru, cinci clase primare, după care s-au lăsat de şcoală şi s-au apucat de muncile câmpului, alături de părinţi.

Muncesc la câmp

Una dintre fiicele familiei Şutu, Diana, în vârstă de 15 ani, a terminat doar patru clase primare. Fata are gradul II de handicap şi s-a plâns de faptul că mai mereu o doare capul, dar nu are cu ce să-şi cumpere medicamente.

Destul de bolnavă, adolescenta este cea care are grijă de fraţii mai mici. Mai mult, părinţii o lasă acasă pe timpul zilei să aibă grijă de animale şi să gătească pentru fraţii ei care se întorc de la câmp. Fata se străduieşte, dar prea multe nu poate face singură. La capitolul curăţenie, sunt destule lipsuri. Deşi are doar 8 ani, Andrei, băiatul care ar trebui să înceapă luni şcoala, merge zilnic, împreună cu părinţii şi fraţii mai mari, la muncă în câmp, la adunat fânul. Unii ar spune că aceşti copii sunt exploataţi prin muncă, însă, la faţa locului, îţi dai seama că dacă nu ar munci, ar fi muritori de foame.

„Dacă nu au şcoală, măcar să muncească la câmp”, ne-a spus Diana, care, deşi vorbeşte cu dificultate, îşi dă seama că fraţii mai mici Andrei şi Ana au nevoie de rechizite, haine, caiete, ghiozdane pentru a merge la şcoală şi grădiniţă.

Nu a avut niciodată o păpuşă

Familia Şutu locuieşte într-o căsuţă mică, cu două camere, ridicată în curtea bunicului din partea tatălui. În camera unde dorm părinţii şi trei dintre copii, pe un pat, înfofolită în câteva cârpe, se afla o jucărie de pluş, care, pentru Ana, înseamnă păpuşa preferată.

Prea tristă pentru vârsta ei, prea necăjită pentru cei 4 ani împliniţi, Ana nu a schiţat nici un zâmbet, ne-a privit destul de rece şi cu greu ne-a spus că îşi doreşte o păpuşă, jucărie pe care nu a avut-o niciodată. Nici cărţi de colorat nu a avut. Nu a desenat şi nici nu a învăţat să numere sau să recite o poezie. Cu dificultate a încercat să ne spună „Căţeluş cu părul creţ”, mereu cu privirea lăsată în pământ, parcă ruşinată de sărăcia în care îşi trăieşte copilăria.