Patru gospodării din comuna Vama au fost “vizitate” de hoţi în aceeaşi noapte, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Laurenţia I. a fost prima care a sesizat poliţia, joi dimineaţă, despre faptul că, în noaptea precedentă, din casa veche şi anexe i-au fost furate mai multe bunuri, respectiv trei genţi pentru bagaje, un ferestrău mecanic, un portmoneu cu actul de identitate şi suma de 40 de lei.
În timp ce făceau cercetări la faţa locului, poliţiştii au fost sesizaţi despre alte spargeri.
Elena M. a reclamat că din atelierul de tâmplărie de la locuinţa ei a fost furat un ferestrău mecanic. Tot un ferestrău mecanic a fost sustras şi dintr-o anexă a gospodăriei lui Contantin L.
O altă femeie din Vama a anunţat poliţia că în noaptea de miercuri spre joi, o persoană a pătruns în curtea locuinţei sale, a spart geamul de la parter de lângă uşa de la intrare şi, fiind auzit de membrii familiei, a fugit.
“Se continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.