Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) anunţă lansarea, în perioada 01 – 30 septembrie 2011, a celei de-a treia sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 221, ”Prima împădurire a terenurilor agricole”. Potrivit lui Laurian Popovici, responsabil în cadrul OJPDRP Suceava, pentru această măsură vor fi disponibile 99,5 milioane de euro.
De asemenea, în perioada 01 septembrie – 31 octombrie 2011 se pot depune cereri de proiecte pentru submăsura 125c, “Lucrări de construcţii, refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor”, unde sunt disponibile 62,5 milioane de euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul submăsurii 125c este de 1,5 milioane de euro. Depunerea proiectelor pentru măsura 221 şi submăsura 125c se va face la sediul OJPDRP Suceava în intervalul orar 09:00 – 14:00. „Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de
conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei măsuri şi submăsuri. Procedura de selecţie va fi afişată pe site-urile www.apdrp.ro, www.madr.ro şi la sediul OJPDRP Suceava. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă acestora este 30 septembrie, ora 12:00, pentru măsura 221 şi 31 octombrie 2011, ora 12:00, pentru submăsura 125c. Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în cadrul acestei sesiuni se va face după aprobarea Raportului de Selecţie de către Directorul General al Autorităţii de Management pentru PNDR. OJPDRP Suceava va notifica în scris şi prin intermediul paginii de internet www.apdrp.ro pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluărilor cererilor de finanţare depuse de către aceştia la sediul instituţiei”, a declarat Popovici.