Unităţile de învăţământ din judeţul Suceava mai au nevoie de o sumă de aproape 35 de milioane de euro pentru finalizarea tuturor lucrărilor de investiţie aflate în curs de derulare. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Petru Carcalete, a declarat că în judeţul Suceava sunt deschise 102 obiective de investiţii, valoarea actuală a acestora fiind de 225,8 milioane de lei, adică aproximativ 53 de milioane de euro.
De precizat că majoritatea investiţiilor la şcolile sucevene au început în perioada 2007 – 2008, în momentul de faţă fiind blocate din lipsă de finanţare. Petru Carcalete a spus că valoarea lucrărilor realizate şi neplătite până la sfârşitul lunii iunie 2011 se ridică la 30,6 milioane de lei (306 miliarde de lei vechi). Şeful învăţământului sucevean a spus că pentru a putea fi terminate toate investiţiile începute la şcolile din judeţ ar mai fi necesară suma de 148,2 milioane de lei (35 de milioane de euro).
Petru Carcalete a precizat că exceptând unele unităţi şcolare care au programe de investiţii nefinalizate, respectiv reabilitarea unor corpuri de clădire, conducerile majorităţii şcolilor şi grădiniţelor din judeţ au anunţat că pentru anul şcolar 2011 – 2012 este asigurată funcţionalitatea sălilor de clasă, a sălilor de sport, a atelierelor şi a laboratoarelor. „Faţă de anii anteriori s-a constatat o creştere a tendinţei şi posibilităţilor de punere în practică a modernizării şi dotării sălilor cu mobilier nou şi echipamente IT, cu precădere în învăţământul preşcolar şi primar, şi în mediul rural”, a spus Carcalete. El a arătat că probleme se înregistrează la Şcoala cu clasele I-VIII din Adâncata, unde sălile de clasă sunt insuficiente, în timp ce la Grupul Şcolar „Ion Nistor” din Vicovu de Sus au fost raportate dificultăţi cu privire la funcţionarea acestei unităţi.