Pavelele colorate cu care au fost modernizate trotuarele de pe principalele artere de circulaţie din Suceava au ajuns să paveze curţile unor locuinţe private din alte localităţi sau chiar şi din municipiu, după ce hoţii le-au cules de pe stradă la fel cum ar fi luat un măr căzut din copac.
Acest lucru s-a întâmplat în zonele unde pavelele au fost scoase şi puse la marginea trotuarului, pentru a putea fi săpate şanţurile de montare a cablurilor noii reţele de iluminat public.
Profitând de această ocazie, hoţii s-au autoservit cu pavele, umplând portbagajele maşinilor.
O asemenea situaţie a fost surprinsă chiar de primarul Ion Lungu, care i-a văzut pe nişte indivizi cum încărcau în portbagaj pavelele lăsate pe marginea străzii, pentru a fi puse la loc după terminarea lucrării.
“Este o situaţie neplăcută, pe care nu o mai comentăm, pentru că e vorba de mentalitatea oamenilor. Acum a trebuit să comandăm alte pavele, la aceleaşi dimensiuni şi aceleaşi culori, să le înlocuim pe cele care au fost furate, în mai multe zone ale oraşului. Din păcate nu avem atâta forţă de ordine la Poliţia Locală, să putem avea control pe toate străzile”, a declarat primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că, din cauza lipsei de personal la Poliţia Locală, în loc de cinci patrule de poliţişti care să se afle mereu pe străzi, în prezent mai există doar o patrulă, iar uneori, nici una.
“Vom repara străzile şi trotuarele şi se va stopa şi acest fenomen, pentru că noul sistem de iluminat public va fi pus în funcţiune până la sfârşitul anului”, a adăugat Lungu.
Lucrările de modernizare a iluminatului public de-a lungul principalei artere de circulaţie se desfăşoară chiar mai bine decât graficul de desfăşurare stabilit, toţi noii stâlpi de iluminat fiind aduşi din Italia, iar o parte din ei fiind chiar şi montaţi.
(31 aug 2011, 12:05:28
Analfabetii care erau pana ieri gardieni publici??
Aia aresteaza mamele cu copii de prin parcuri pentru ca au nesimtirea sa calce iarba....ce treaba au ei cu hotii?
Vai de capul nostru daca am ajuns la mana lor!!!!!!!