Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa, în urma unui scurtcircuit la un conductor defect.
Incendiul a izbucnit în noaptea de luni spre marţi, la o casă în satul Plopeni, şi a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava la aproximativ jumătate de oră după miezul nopţii.
La faţa locului au fost trimise două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, iar la sosirea echipajelor de intervenţie ardeau acoperişul casei şi obiecte de mobilier, existând pericolul ca flăcările să se extindă la gospodăriile din apropiere.
Proprietarul casei, Constantin Lazăr, a fost găsit fără suflare în camera în care dormea, cel mai probabil acesta decedând în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.
Victima locuia în aceeaşi curte cu fratele său, Marin Lazăr, însă cei doi s-au certat cu câteva ore înainte, iar fratele s-a dus să doarmă într-o bucătărie de vară, fiind trezit din somn de vecinii alertaţi de flăcările înalte de câţiva metri.
„Au ars: acoperişul casei, pe 60 metri pătraţi, podul şi alte bunuri”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, precizându-se că pagubele au fost estimate la circa 15.000 de lei.