Mii de suceveni au luat cu asalt ghişeele Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Suceava, luna august, care nu s-a încheiat încă, dovedindu-se de departe cea mai aglomerată din toate lunile anului. Cea mai plauzibilă explicaţie pentru acest aflux mare de solicitări este sosirea în concediu a celor care lucrează peste hotare şi care se grăbesc să îşi facă actele, care le sunt necesare şi în ţările unde şi-au găsit de lucru.
Dacă în luna iunie a acestui an numărul de solicitări venite din partea populaţiei a fost de 1.882, luna aceasta, până pe data de 24 august, s-au înregistrat deja aproximativ 2.450 de cereri de eliberare a actelor de identitate sau a altor acte care ţin de competenţa Serviciului de Evidenţă a Populaţiei.
“Estimăm că până la finele lunii vom avea de răspuns la un număr de 3.300 de solicitări, adică aproape dublu faţă de o lună normală. Majoritatea celor care s-au prezentat au solicitat eliberarea sau preschimbarea cărţilor de identitate sau viză de reşedinţă. Problema e că mai bine de 70% dintre solicitanţi au cerut eliberarea actelor în regim de urgenţă, încât suntem nevoiţi să lucrăm la foc continuu”, a declarat şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Suceava, comisarul Maricel Caba.
Eliberarea actelor de identitate în regim de urgenţă se face la cerere, gratuit, dar, din cauza volumului foarte mare de lucru şi a numărului redus de funcţionari, durata de eliberare a actelor în regim de urgenţă a crescut de la două-trei zile la şapte zile.
Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Suceava, care se ocupă de eliberarea actelor de identitate pentru un sfert din populaţia judeţului, deservind nu doar municipiul Suceava, ci şi comunele din jur, îşi desfăşoară activitatea cu opt funcţionari. Deşi, conform legii, personalul de aici ar putea fi suplimentat, pentru că raportul de personal se stabileşte în relaţie directă cu populaţia deservită, decizia de blocare a angajărilor nu permite noi încadrări, deşi acestea ar fi fost necesare, pentru ca oamenii să beneficieze de servicii mai bune şi mai rapide.