Membrii Academiei de Aventură “Pământul Viu” s-au întors, la începutul săptămânii, dintr-o expediţie pe Mont Blanc, în munţii Alpi. Preşedintele Asociaţiei, profesorul fălticenean Călin Dănilă, ne-a povestit despre noua lor aventură, după ce anul trecut au fost în Dolomiţi, Grossglockner şi Monte Rosa.
Aventura de anul acesta, din prima parte a lunii august, a început la poalele Mont Blanc-ului, unde grupul a stat timp de trei zile din cauza vremii rele. Prognoza pe următoarele zile nu era promiţătoare, cu intervale scurte de vreme bună, o zi sau o zi şi jumătate.
“După mai multe dispute în grup, se ia decizia să plece doi la vârf, respectiv Spiridopoulos Pavlos şi Miron Adrian. Prima încercare de a pleca seara eşuează, din cauza furtunii la peste 3000 m. Se pleacă a doua zi cu primul trenuleţ; echipament de iarnă, colţari, pioleţi, cască, ochelari şi patru litri de apă. Cei doi încep ascensiunea de la Nid d′Aigle, 2.362 m, şi după două ore şi jumătate, ajung la Tête Rousse, 3.167m. Urmează, timp de o oră, odihna şi hidratarea. Apoi cei doi trec în viteză Grand Couloir, unde la intervale scurte de timp cad pietre. Se urcă pieptiş Pilierul de Gouter, o muchie abruptă care are, în treimea superioară, peste 700 m de cabluri. Ascensiunea durează trei ore şi jumătate. La Refuge de Gouter, pauză de masă, hidratare şi odihnă două ore. Pavlos şi Andrei pleacă spre Mont Blanc şi după patru ore de mers în coardă, ajung la Refuge de Vallot (o construcţie mică de tablă, situată la 4.400 m). Aici au dormit pe rucsacuri, numai cu hainele de pe ei. La ora 4 dimineaţa, cu frigul în oase, au plecat spre vârf, împreună cu o echipă de britanici. În două ore şi jumătate, cei doi au ajuns pe vârf, unde era o ceaţă densă. După două, trei fotografii cu drapelul românesc, Pavlos şi Adrian fac cale întoarsă. În trei ore ajung la Refuge de Gouter şi peste opt ore în Le Fayet. Încercările celorlalţi membri ai grupului românesc eşuează în etape succesive la peste 4.000 m, din cauza vântului puternic şi a vremii proaste”, - ne-a povestit Călin Dănilă, preşedinte al Academiei de Aventură “Pământul viu”.
Academia de Aventură „Pământul Viu” este o organizaţie nonprofit şi a fost înfiinţată ca rezultat al dorinţei membrilor fondatori de a veni în sprijinul formării unei conştiinţe eco-civice în rândul populaţiei, în special al tinerilor, în scopul integrării unui număr cât mai mare de tineri în practicarea şi promovarea turismului ecologic, în scopul protejării mediului înconjurător şi conservării ecosistemelor, precum şi al creării unui curent favorabil dezvoltării şi practicării turismului ecologic.