185 de kilometri de drumuri comunale afectate de inundaţiile din vara anului 2010 ar putea să fie refăcute cu fonduri europene. Subprefectul judeţului Suceava, Angela Zarojanu, a declarat că 40 de primării sucevene puteau să depună proiecte pentru a fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, submăsura 322 d, „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010”.
Zarojanu a spus că dintre cele 40 de autorităţi locale, doar 37 vor putea să depună proiecte de finanţare, în condiţiile în care primăriile din Vultureşti, Dumbrăveni şi Panaci nu au primit adeverinţele necesare pentru depunerea proiectelor deoarece procesele verbale de constatare a pagubelor produse la drumurile respective nu au fost semnate şi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Prefectura Suceava a dat o atenţie sporită eliberării adeverinţelor necesare depunerii cererilor de finanţare. Termenul limită de depunere a proiectelor este 31 august a.c., astfel încât primăriile mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a termina documentaţia necesară obţinerii fondurilor europene”, a declarat Angela Zarojanu. Subprefectul judeţului Suceava a spus că pentru un proiect depus prin PNDR submăsura 322 d, valoarea maximă a finanţării europene poate fi de 1,5 milioane de euro.
(25 aug 2011, 15:40:31