Copiii ţigani din cătunul Ţâmpoceni, săraci, într-o lume murdară

Copiii ţigani din cătunul Ţâmpoceni, satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, trăiesc într-o sărăcie greu de imaginat, într-o lume murdară, în care săpunul şi apa sunt o raritate. Mulţi dintre copii sunt bolnavi şi au pe corp eczeme şi răni infectate, din cauza igienei precare. Familiile din această zonă uitată de lume trăiesc din alocaţia copiilor sau din ajutorul social, bani cu care cumpără hrană şi reuşesc să-şi plătească curentul electric - cei care pot să tragă câte un fir electric de la vecinii mai înstăriţi. Copiilor le lipsesc hainele, rechizitele, uniformele, cam tot ce au deja mulţi dintre colegii lor de şcoală.

„Măcar să înveţe să scrie şi să citească”

De cele mai multe ori marginalizaţi, arătaţi cu degetul de societate, consideraţi hoţi, chiar şi atunci când nu sunt, condamnaţi pentru orice rău care se produce într-o comunitate, unii dintre ţigani au înţeles că trimiţându-şi copiii la şcoală pot să le schimbe viitorul. Este şi cazul comunităţii de ţigani din cătunul Ţâmpoceni.

„Îi trimitem pe copii la şcoală, după posibilităţi. Avem o şcoală aici, în cătun, unde vine o învăţătoare, care face ore cu copiii din clasele I - IV simultan. Este mai uşor pentru copiii foarte săraci, care abia au un rând de haine. Cei care pot să-şi îmbrace copiii şi le cumpără câteva caiete îi trimit la şcoala din centru, din Capu Codrului. Oricum, măcar să înveţe să scrie şi să citească”, ne-a povestit Paraschiva Solomon, mamă a şase copii.

Tabloul sărăciei

Un tablou cu totul dezolant pe care l-am întâlnit în cătunul Ţâmpoceni a fost cel în care şase copii, cu vârste între 2 şi 13 ani, au ieşit pe prispa casei dărăpănate, unul purtând în mână o minge, singura lui jucărie, o fetiţă, dezbrăcată pe jumătate, cu un biberon legat de gât, o altă fetiţă, murdar îmbrăcată, cu o coroniţă cu fundă roz pe cap, parcă pentru a îndulci puţin sărăcia în care îşi trăieşte copilăria. În curtea casei, unde se mişcau liberi mai mulţi câini, se afla un mic coviltir, semn că au fost şi vremuri când familia Gherman Paulina şi Ghiocel, părinţii copiilor, aveau drept casă căruţa cu coviltir. Când era vreme frumoasă, dormeau unii sub căruţă, pe câteva pături, iar cei mai în vârstă în căruţă.

„Aici este un focar de infecţie, dar nimeni nu vrea să audă”

Oamenii din Ţâmpoceni se plâng de faptul că sunt uitaţi de lume, mai ales de autorităţile locale. Ei au explicat că sunt vizitaţi de autorităţi doar înainte de alegeri, când li se promit multe, după care nu-i mai vede nimeni la faţă.

„Nu sunt fântâni aici. Fiecare se descurcă cum poate. Nu sunt buncăre şi s-au adunat foarte multe mizerii. Aici este un focar de infecţie, dar nimeni nu vrea să audă. Nu urcă nimeni la noi, aici, pe deal, deşi sunt peste 50 de familii şi zeci de copii minori, nici primarul, nici asistentul social, nici medicii... Doar dacă avem o urgenţă, vine Salvarea, în rest, putem să ne chinuim, că nu vine nimeni la noi”, ne-a spus o femeie din comunitate, care era supărată şi de faptul că zilele de muncă în folosul comunităţii sunt „programate” de autorităţi a fi făcute în centrul comunei şi nu în cătunul lor, unde este multă mizerie şi ar fi nevoie de o curăţenie generală.

Din fericire, nu se cunosc cazuri de violenţă, fapte grave, bătăi, scandaluri, furturi petrecute în această comunitate de ţigani. Aceştia au şi ei dreptul să ducă o viaţă mai bună, să li se acorde şi lor mai multă atenţie, să fie sprijiniţi de autorităţi pentru a putea trăi în minime condiţii de igienă.