Elevii suceveni care susţin în această perioadă examenul de bacalaureat vor fi supravegheaţi prin intermediul camerelor video montate de Primăria Suceava în sălile de examinare.
Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi a declarat că, în urma solicitării venite din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean, de ieri au început să fie montate camere video în toate centrele de testare din municipiu.
“De luni au început să fie montate camere video la Colegiul Tehnic <Petru Muşat>, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi Colegiul Economic <Dimitrie Cantemir>, pentru că la alt centru de testare, Colegiul Tehnic <Alexandru Ioan Cuza>, avem deja montate două camere video de la examenul de titularizare. Investiţia pe care o facem acum, de montare a camerelor video în trei centre de testare, este de aproximativ 50.000 de lei, iar instalaţiile de supraveghere video vor rămâne în continuare la dispoziţia unităţilor de învăţământ, să le reamplaseze unde consideră că sunt necesare, în cadrul instituţiei”, a precizat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Ce-a de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a început ieri, cu proba orală pentru limba şi literatura română, va continua astăzi cu proba la limba maternă, urmată de proba orală într-o limbă de circulaţie internaţională.
Pe 25 - 26 august candidaţii se vor prezenta pentru evaluarea competenţelor digitale.
În data de 29 august încep probele scrise, cu cea de limba şi literatura română, iar pe 31 august elevii susţin proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie).
În 2 septembrie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării (geografie, biologie, economie, fizică, chimie, informatică, logică, psihologie, sociologie, filozofie).
Afişarea primelor rezultate se va face în 4 septembrie (până la ora 16:00), iar depunerea contestaţiilor se va face între orele 16:00 – 20:00. Rezultatele finale urmează să fie afişate în data de 7 septembrie.
(23 aug 2011, 14:39:57