“23 August libertate ne-a adus!”

Timp de patru decenii Ziua Naţională a României s-a sărbătorit la 23 August, zi în care - în anul 1944 - prin lovitura de stat împotriva Guvernului Antonescu, România a întors armele împotriva Germaniei şi a trecut de partea aliaţilor, intrând totodată în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.

23 August a fost sărbătorită cu fast ca zi Naţională a României începând cu anul 1948 (zi în care „poporul muncitor”, care se aduna la început sub lozinca „Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!”, a trecut după adoptarea sintagmei „insurecţie armată antifascistă” la scandarea unei „variante scurte”, care elimina din ecuaţie „Armata Roşie eliberatoare”). „23 August libertate ne-a adus!” a devenit în anii ceauşismului prilej de proslăvire a „conducătorului iubit”.

Se lucra sâmbăta şi duminica pentru „recuperare”

În calendarul verii târzii, 23 August era sărbătoarea laică mult aşteptată de „oamenii muncii” întrucât se acorda zi liberă. Zi liberă plătită scump însă, întrucât, în întâmpinarea sărbătorii, în întreprinderile şi unităţile productive care erau antrenate în întrecerea socialistă se lucra câteva sâmbete şi duminici pentru „recuperare” şi pentru raportarea de „mari succese în producţie”.

Efortul muncii era dublat de cel al pregătirilor pentru demonstraţiile care se organizau în Capitală şi în fiecare reşedinţă de judeţ.

Pregătirile se derulau de la începutul lunii august, când în grădiniţe, şcoli şi universităţi se punea la punct programul de defilare, iar în unităţile socialiste se confecţionau materialele pentru pavoazare şi pentru demonstraţie.

Unităţile socialiste se întreceau în decorarea fastuoasă a „carelor alegorice”

Organizaţiile de partid din fiecare întreprindere aveau sarcina de a realiza pavoazarea sediilor şi secţiilor cu lozinci şi drapele. Totodată se pregăteau pancarte, steaguri, steguleţe şi flori artificiale pentru personalul care urma să participe la demonstraţie. Unităţile socialiste se întreceau între ele în decorarea fastuoasă a „carelor alegorice”, mijloace de transport împodobite cu covoare şi drapate cu pânză, purtătoare de panouri cu grafice de producţie, cu portretele ornate cu ghirlande de cetină şi flori ale lui Marx, Engels şi Lenin, sau, în „Epoca de aur”, cu portretele Ceauşeştilor. Pe „carele alegorice” se aflau uneori, în poziţii ţepene, sportivi sau muncitori în diverse scene menite să sugereze recordurile sportive sau succesele în producţie.

„Capul sus, pieptul bombat, privirea înainte!”

Dotaţi cu materiale pentru defilare (pe care trebuiau să le predea după ce se încheia demonstraţia), salariaţii întreprinderilor din judeţ erau trimişi cu autobuze şi camioane la Suceava pentru a se alătura coloanei de manifestanţi. Coloana se forma în apropierea stadionului sau lângă Policlinică şi, însoţită de activişti (care alergau pe margine şi strigau „Păstraţi alinierea!”, „Capul sus, pieptul bombat, privirea înainte!” sau „Ridicaţi steagurile!” şi „Atenţie la mine, acum lozinca: 23 August, libertate ne-a adus!”), se deplasa către centrul oraşului, unde trecea prin faţa tribunei oficiale, moment în care demonstranţii trebuiau să salute oficialităţile cu urale, să strige lozinci, să înalţe pancartele şi să agite florile şi steguleţele.

Patrule de miliţie şi gărzi patriotice erau postate la intersecţii

Administraţia locală pregătea cu câteva zile înainte oraşul pentru sărbătoare. Se îngrijeau straturile cu flori, se uda strada principală, se făceau marcaje proaspete pe asfalt, se arborau steaguri roşii şi tricolor.

În ziua de 23 August patrule de miliţie şi gărzi patriotice erau postate la intersecţii, iar securişti şi activişti de partid erau grupaţi din loc în loc pe traseul pe care se deplasa coloana de demonstranţi.

Erau legitimaţi „suspecţii”, tinerii mai gălăgioşi care nu corespundeau normelor „eticii şi echităţii socialiste”, cei cu părul lung, cu barbă sau cu blugi, se verificau mijloacele de transport...

Magazinele şi restaurantele erau fie închise, fie nu comercializau băuturi alcoolice

Până la prânz, când se încheia demonstraţia, magazinele alimentare şi restaurantele erau fie închise, fie nu aveau voie să comercializeze băuturi alcoolice.

După defilare „oamenii muncii” petreceau ziua liberă cu mici şi bere pe terasele restaurantelor, la cârciumile şi bodegile din zona Pieţei Centrale sau „la iarbă verde”, la cabanele din împrejurimi (erau asaltate cu precădere Cabana „Căprioara” de la Adâncata şi Cabana Ilişeşti).

Se organizau spectacole artistice cu formaţii de dansuri şi muzică populară, grătarele fumegau până seara târziu, iar la tonetele cu bere (în special la cele la care se comercializa bere de Solca) se stătea la rând până se epuiza marfa.

23 August, o sărbătoare care a căzut în uitare

Sărbătoarea de 23 August a rămas doar o amintire. O amintire pentru cei care au trăit acele momente, au lucrat sâmbete şi duminici pentru „depăşirea planului în întrecerea socialistă”, au raportat „succese în producţie”, au participat la demonstraţii. Generaţiile postrevoluţionare ştiu puţin sau nu ştiu nimic despre ziua de 23 August. Pentru ei, pentru tânărul cu cercel în ureche pe care l-am abordat ieri întrebându-l ce ştie despre această fostă zi de sărbătoare, pare de neconceput să înveţi timp de câteva săptămâni să mânuieşti un baston, sau să fluturi o eşarfă într-o sincronizare perfectă, să te aliniezi în formaţie şi să te deplasezi în ritm de marş, să defilezi prin faţa unei tribune strigând lozinci, să porţi cu tine un steag cu lancea de lemn de trei metri de dimineaţă până la prânz...

23 August, o sărbătoare care a căzut în uitare.

Artiştii din întreg judeţul erau „curtaţi” de mai marii de la partid pentru a executa lucrări care erau apoi atent selectate de o comisie pentru cadourile ce se făceau lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.