Investiţii de peste 200.000 de euro vor fi realizate în perioada următoare la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Suceava, a anunţat zilele trecute şeful ambulanţierilor din judeţ, doctorul Daniel Martiniuc. Cea mai mare parte din bani, respectiv 600.000 de lei, din fondurile Ministerului Sănătăţii, vor fi destinaţi construirii unui garaj în curtea unităţii, care va adăposti ambulanţele de zeci de mii de euro din dotarea SJA. „În lipsa unui garaj, maşinile stăteau pur şi simplu în curtea unităţii, expuse intemperiilor. Pe perioada sezonului rece, autosanitarele porneau greu, prelungind timpii de răspuns la solicitare. Principala problemă era însă aceea că pe distanţe scurte maşinile rămâneau neîncălzite, ceea ce crea un disconfort”, a declarat medicul Martiniuc, apreciind investiţia care va fi realizată.
Fonduri de la Primăria şi CJ Suceava
Şeful SJA Suceava a arătat că în perioada imediat următoare, instituţia pe care o conduce va primi alţi 300.000 de lei de la Primăria Suceava, bani cu ajutorul cărora se vor realiza noi proiecte, cum ar fi recondiţionarea gardului de la sediul unităţii, reabilitarea atelierului de reparaţii, betonarea sau pavarea curţii.
Practic, prin aceste ultime investiţii, SJA Suceava îşi schimbă complet faţa, anul trecut clădirea sediului principal suferind reparaţii majore.
Pe lângă investiţiile de 600.0000 de lei care urmează a fi demarate în perioada următoare, amintim că în această vară s-au alocat fonduri şi pentru lucrări la substaţiile de ambulanţă din judeţ.
Lucrări de la Fălticeni şi Solca
Lucrări de 300.000 de lei, din fonduri de la Consiliul Judeţean, au fost întreprinse la Fălticeni, unde s-a început reabilitarea şi renovarea imobilului, vechi de 100 de ani, care nu a suportat niciodată reparaţii majore.
Spaţiul din clădirea în care funcţionează substaţia de Ambulanţă de la Fălticeni va fi recompartimentat, iar la final acesta va cuprinde şi o sală de conferinţe. „Va fi o substaţie modernă, având în vedere că acest oraş are un aport substanţial în acordarea de servicii medicale de urgenţă. După Suceava, Fălticeniul are cel mai mare număr de solicitări, urmat de Rădăuţi şi celelalte substaţii”, a explicat directorul Martiniuc.
În momentul de faţă, în curs de renovare este şi spaţiul alocat de Primăria Solca în clădirea administrativă a fostului Spital Solca, unde va funcţiona noua substaţie de Ambulanţă. Deocamdată, acolo, este un punct de lucru pentru servicii de urgenţă, fiind detaşată o ambulanţă de la Rădăuţi. Substaţia va fi inaugurată în scurt timp, promite directorul SJA, care a subliniat că imobilul, vechi şi depreciat, va fi reparat din resurse proprii. „Va costa până la 15.000 de euro, iar dacă vor mai rămâne bani de la Fălticeni, mai dăm la Solca”, a mai spus Daniel Martiniuc.
(22 aug 2011, 16:51:04