Sensul giratoriu recent amenajat în centrul municipiului Suceava, la intersecţia străzilor Vasile Bumbac şi Ciprian Porumbescu, lângă Casa de Cultură, a devenit loc de parcare pentru şoferii care pe lângă comoditate au şi o semnificativă doză de tupeu. Mai multe persoane ne-au sesizat această situaţie deranjantă şi, în ultimele zile, de dimineaţă şi până după-amiază, în sensul giratoriu am putut fotografia câte două, trei sau chiar patru maşini parcate. Fie că este vorba de maşinile societăţii de cablu care îşi are sediul în apropiere, fie de unii şoferi grăbiţi care aveau treabă în zonă, câteva puncte din zona de ocolire a amenajării rutiere au devenit deja locuri de parcare.
De altfel, în zona noii amenajări rutiere sunt mai multe probleme din punct de vedere al traficului, probleme care au fost ignorate de Poliţia Rutieră. De exemplu, pietonii care vin pe strada Vasile Bumbac, dinspre sediul E.ON, circulă adesea pe şoseaua cu sens unic, asta deşi lângă aceasta au trotuar. Problema nu este una deloc minoră, asta pentru că şoferii care vin dinspre Palatul de Justiţie, pe strada Vasile Bumbac, intră într-o curbă strânsă şi ar putea oricând lovi un pieton care, din obişnuinţă, continuă să meargă pe strada care până nu demult era trotuar.
Parcările neglijente creează probleme şi în afara sensului giratoriu, atât pe strada Vasile Bumbac, în zona E.ON, cât şi pe strada Ciprian Porumbescu, în zona Hanului Domnesc.
Poliţiştii au început să acţioneze în zonă ieri după-amiază
Sesizată de reprezentanţi ai presei în cursul zilei de ieri, poliţia a anunţat că va acţiona pentru a face ordine în zonă.
„Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Suceava vor sancţiona toţi conducătorii auto care parchează neregulamentar în zona sensului giratoriu. În zonă se va institui un dispozitiv format din poliţişti rutieri şi poliţişti comunitari pentru informarea conducătorilor auto asupra respectării prevederilor legale în domeniul circulaţiei rutiere”, ne-a declarat comisarul-şef Cristian Papuc, şeful Serviciului Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
De precizat că ieri după-amiază o patrulă de poliţie rutieră acţiona deja în zonă. Poliţiştii rutieri spun că aveau conştiinţă despre această situaţie, însă nu pot acţiona permanent acolo din cauza volumului mare de muncă, accidente, tamponări şi alte probleme rutiere care apar în municipiul reşedinţă de judeţ.
(20 aug 2011, 13:57:14