Un bărbat din Neamţ a trecut prin cumpăna vieţii, ieri după-amiază, după ce s-a băgat în râul Suceava, în apropiere de podul de la Bazar, pentru a face o baie şi i s-a făcut rău. El a fost salvat de către concubina sa, femeia intrând în apă şi trăgându-l la mal pe bărbat.
După cum a relatat concubina acestuia, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, consumase alcool şi a intrat în râul Suceava pentru a se răcori. La un moment dat acesta a început să nu-şi mai poată mişca mâinile şi picioarele, scufundându-se în apă.
„Eu l-am tras din apă, i-am acordat primul ajutor aşa cum am putut, i-am suflat în gură şi l-am apăsat pe piept până a vomitat şi a început să-şi revină”, povestea pe malul apei concubina acestuia, Cornelia Ipati, cu domiciliul în Corni-Botoşani.
Pompierii ajunşi la faţa locului în jurul orei 17.00 l-au găsit pe bărbat la mal. Acesta era confuz, însă nu părea să aibă probleme deosebite de sănătate.
„Personalul SMURD i-a acordat primul ajutor medical, după care bărbatul a fost preluat de Serviciul de Ambulanţă şi transportat la Urgenţele Spitalului Judeţean”, a declarat plutonierul major Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
(22 aug 2011, 16:22:32