Procurorii criminalişti au cerut, ieri, mandat de arestare pe numele individului care, în noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 august a.c.), a tăiat un om cu sabia în Club River din municipiul Rădăuţi, după care a încercat pur şi simplu să intre cu un autoturism de teren în club, distrugând terasa localului.
Tribunalul Suceava a admis propunerea procurorilor şi a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Tiberius Vatamaniuc, în vârstă de 31 de ani, din comuna Suceviţa, acesta urmând a fi inclus pe lista urmăriţilor general a Poliţiei Române.
Procurorii au cerut arestarea lui Vatamaniuc pentru infracţiunile de tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri.
Din noaptea scandalului, tânărul este de negăsit, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale încercând să-i dea de urme.
Vatamaniuc este acuzat şi de distrugere, administratorii de la Club River constituindu-se parte civilă cu suma de 20.000 de lei.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Vatamaniuc a provocat un scandal monstru în Club River din Rădăuţi. Potrivit anchetatorilor, individul din Suceviţa l-a atacat cu o sabie cu lama de 45 de centimetri pe un tânăr în vârstă de 32 de ani, incidentul petrecându-se chiar în incinta clubului, sub privirile îngrozite ale clienţilor prezenţi.
Victima, Costel Nistor, din Volovăţ, a parat lovitura cu mâna, fiind tăiat în zona cotului şi având nevoie de circa 45 de zile de îngrijiri medicale.
Dezarmat de mai mulţi localnici, Vatamaniuc a continuat scandalul şi s-a urcat la volanul unui Mitsubishi Pajero, cu numere de Anglia, încercând să intre cu maşina în club şi distrugând terasa localului.
Suspectat şi într-un furt de 100.000 de euro
Acelaşi Tiberius Vatamaniuc a mai fost suspectat în urmă cu un an, într-un furt de 100.000 de euro din cantonul silvic din Suceviţa. La locuinţa mamei lui Vatamaniuc, poliţiştii au găsit la percheziţii mai multe arme.
Nu este pentru prima dată când Tiberius Vatamaniuc are probleme cu legea. În urmă cu an, tânărul a fost cercetat pentru o posibilă implicare în furtul a circa 100.000 de euro din cantonul silvic din Suceviţa. La vremea respectivă s-au efectuat şi o serie de percheziţii. Poliţiştii au găsit mai multe pistoale cu muniţie aferentă, despre care bănuiau că aparţin suspectului lor. Acuzaţiile că ar fi implicat în furtul respectiv nu s-au dovedit până în prezent, dosarul fiind investigat de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, aceiaşi care îl caută de câteva zile pe tânărul din Suceviţa, pentru a răspunde în faţa anchetatorilor de faptele sale de la sfârşitul săptămânii trecute.
(18 aug 2011, 11:32:56