Inspectoratul Şcolar Suceava a solicitat primăriilor, mai exact Consiliilor Locale din localităţile în care s-au organizat centre de testare pentru bacalaureat, să monteze camere de supraveghere în toate sălile de examen. „La recomandarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, am trimis adrese primăriilor pentru a monta camere de supraveghere în şcolile în care se dă cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat”, a spus purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava, Laura Hacman. Primăriile, respectiv Consiliile Locale, din localităţile în care se află şcolile centre de examen au responsabilitatea de a monta aceste camere, întrucât respectivele unităţi de învăţământ se află în subordinea acestora.
Opt centre de testare în judeţ
Zilele viitoare, conducerea Inspectoratului Şcolar Suceava va avea o întâlnire cu toţi directorii de şcoli în care se va da bacalaureatul pentru a avea o situaţie exactă a unităţilor de învăţământ unde examenul va fi supravegheat şi monitorizat video. Practic, în fiecare sală de examen ar trebui să fie instalate câte două camere de supraveghere.
În judeţul Suceava, cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat se va da în opt centre de testare, respectiv Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Colegiul Tehnic Rădăuţi, Grupul Şcolar „Ion Nistor” Vicovu de Sus şi Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. La Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” sunt montate deja camere de supraveghere, întrucât acolo s-a susţinut şi examenul de titularizare din acest an.
Toate lucrările candidaţilor vor fi corectate într-un singur centru de evaluare, respectiv la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 din Suceava.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că nu a primit încă adresa IŞJ privind montarea camerelor, însă „dacă avem o solicitare expresă pentru acest lucru, vom face o rectificare bugetară şi vom monta camerele necesare”. Potrivit primarului Lungu, „montarea camerelor presupune o investiţie de câteva zeci de mii de lei, însă depinde de numărul de clase în care este necesară montarea aparaturii”.
2.500 de candidaţi s-au înscris la bacalaureatul de toamnă
Aproape 2.500 de absolvenţi de liceu din judeţul Suceava s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, care va începe luni, 22 august. Numărul absolvenţilor înscrişi la bacalaureatul de toamnă este mai mare decât cel al candidaţilor respinşi în prima sesiune a examenului maturităţii. La prima sesiune de bacalaureat au fost respinşi 2.412 candidaţi, iar pentru bacalaureatul de toamnă s-au înscris 2.467 de absolvenţi de liceu.
Faţă de anul trecut, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat numărul candidaţilor din acest an este dublu, având în vedere că la sesiunea din august 2010 a bacalaureatului au fost înscrişi 1.229 de absolvenţi de liceu.
Numărul mare al candidaţilor din acest an este determinat şi de procentul scăzut de promovabilitate din prima sesiune a examenului. Numai 66% dintre absolvenţii de liceu care au susţinut bacalaureatul în acest an au reuşit să ia examenul.
(18 aug 2011, 11:35:49