Opt temerari în Alpi

Şapte temerari bucovineni şi o curajoasăolteancă s-au întors recent în ţară, după o aventură montană superbă în Alpi. Adrenalină, aventură şi senzaţia de liberate deplină pe care o oferă peisajul de vis privit de pe cele mai înalte vârfuri din lanţul montan au fost argumentele ce i-au determinat să străbată peste 4.500 de km cu maşina şi să urce apoi spre culmi. Masivul Monte Rosa din Italia a fost destinaţia grupului, iar unii dintre membri au avut ţinte ambiţioase personale în vârfurile Lyskamm şi în al doilea vârf ca înălţime din Alpi, Dufourspitze (4.634 m).

Uniţi de pasiune

Grupul de montagnarzi nu este la prima aventură pe crestele înalte din lume. S-a constituit în 2004 din pasiunea pentru munte a trei tineri din Gura Humorului şi ulterior a reunit, treptat, şi alţi pasionaţi. În 2006, o parte din grupul actual a urcat în Alpii elveţieni.

Aventura italiană din această vară a fost dusă la bun sfârşit de o formulă extrem de eterogenă a grupului. Sunt şase băieţi şi două fete, cu vârste între 22 şi 36 de ani. Din echipă fac parte trei salvamontişti profesionişi, Nicolae şi Loredana Durnac din Gura Humorului şi Ionuţ Crefelean din Câmpulung Moldovenesc. Doi dintre membrii grupului, câmpulungeanul Vlad Damian şi craioveanca Raluca Bolnavu, sunt proaspăt absolvenţi de facultate, care şi-au sărbătorit licenţa în mod inedit, cu escapada montană. Din echipă mai fac parte şi doi specialişti în piese auto, fraţii Mugur şi Gabriel Cicu din Gura Humorului, dar şi un IT-ist, câmpulungeanul Sorin Crefelean.

Aparent, oameni de vârste diferite şi cu profesiuni atât de diverse nu au prea multe în comun. Membrii grupului spun însă că pasiunea pentru munte îi uneşte şi i-a transformat într-o echipă bine sudată, ca o adevărată familie.

Membrii grupului spun că dragostea pentru înălţimi creează dependenţă şi oferă senzaţii unice. „Sportul, în general, mişcarea, dar ascensiunea montană în special îţi oferă satisfacţii personale şi dau dependenţă într-un fel pozitiv. Nu este vorba, în cazul meu, de a face asta ca să demonstrez ceva, ca să mă remarc. Nu abordez asemenea activităţi ca pe nişte provocări. Este o pasiune, îmi place să fac asta pentru mine”, ne-a explicat salvamontistul Ionuţ Crefelean.

Mezinul echipei, Vlad Damian, recunoaşte şi el că este dependent de drumurile montane. „Da, adrenalina, peisajul acela incredibil, sportul în echipă mă fac să spun că acum sunt dependent de munte. Ce vezi acolo, pe creste, cu ochii tăi este altfel decât se poate descrie în cuvinte. De fapt, acum sunt legat de acest domeniu din mai multe puncte de vedere, am şi o mică afacere cu echipament, vin în contact cu pasionaţi, aşa că mi-ar fi aproape imposibil să renunţ”, spune Vlad.

Bucate româneşti

Pentru a putea realiza deplasarea, tinerii au avut nevoie, pe lângă marea pasiune, şi de bani. Nici unul nu este bogat, aşa că suma necesară, de peste 4.000 de euro, a fost asigurată în mare parte, cu mari eforturi, din propriile buzunare ale montagnarzilor, dar şi cu ajutorul firmei engleze de computere SCC. Sprijin logistic au primit şi din partea Alpin Club Repedea din Iaşi, al cărui preşedinte, Florian Mastacan, este şi el un împătimit al muntelui. Pentru a diminua cât mai mult costurile expediţiei, membrii echipei au preferat să procure din ţară aproape toate alimentele necesare. Aşa au ajuns până şi pe vârf de munte în Italia conservele româneşti de fasole, biscuiţii simpli, costiţa şi cârnaţii celebrului mezelar Baciu din Fundu Moldovei şi ceaiul ecologic al bunicii, alimente simple şi sănătoase, pe care le-au completat cu supe la plic şi dulciuri aduse tot din ţară.

Tinerii spun totuşi că nu au avut deloc intenţia să flămânzească pe munte ca să facă economie de bani, ci că nu au avut nevoie de mai mult. „Acolo sus, unul dintre efectele altitudinii asupra ta este şi acela că nu ai poftă de mâncare, aşa că a fost suficient ce am avut la noi şi foarte gustoase bucatele de acasă”, au spus zâmbind montagnarzii.

Emoţii pe munte

Aventura a început pe 24 iulie şi nu a fost deloc simplă, ca o plimbare oarecare. Oboseala generală, viscolul din prima zi, neplăcerile aclimatizării resimţite intens de unii dintre membrii expediţiei la început din cauza aerului rarefiat şi presiunii s-au combinat cu diferenţe de temperatură uriaşe, de la -15 grade Celsius noaptea, la 30 de grade ziua. Au circulat legaţi unii de alţii, prin zăpezi eterne, pe gheţar, uneori pe pasaje de doar 30 cm lăţime între prăpăstii profunde, cu versanţi aproape verticali. În zonă există şi ameninţătoare crevase, dar membrii echipei spun că au reuşit să ocolească porţiunile periculoase.

Sorin Crefelean, Nicu Durnac şi Gabriel Cicu au atins vârful Dufourspitze, iar echipa aproape întreagă, cu doar două absenţe, a ajuns pe vârful Lyskamm, la 4.527 m. „În total am urcat pe cinci vârfuri, toate peste 4.000 de metri, dar cele două au fost ţinte personale ale unora dintre noi şi ne-am străduit să le atingem”, a precizat Sorin Crefelean. Bucuria de pe fiecare vârf durează doar câteva minute. „Ai o clipă senzaţia că ai putea să şi zbori, faci fotografii eventual cu steagul, dar nu poţi rămâne să te bucuri mult. Stă tot grupul pe un petec de zăpadă între vânturi crunte, e frig şi periculos acolo şi te gândeşti că urmează coborârea, deci nu ai timp de veselie”, spun membrii echipei.

De altfel, coborârea, spun cunoscătorii, este cea mai dificilă etapă. „Nu mai există motivaţia, dispare concentrarea, oboseala şi de regulă la coborâre sunt dificultăţile mai mari şi pot surveni mai uşor accidentele. Noi am reuşit să evităm problemele”, a adăugat Ionuţ Crefelean.