Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava încearcă să-i specializeze pe şomeri şi în alte meserii decât cele pentru care se organizează cursuri de ani de zile, precum operator calculator sau bucătar, punând la dispoziţie cursuri noi de maseur, manichiurist - pedichiurist, mecanic auto şi inspector resurse umane.
Conform datelor puse la dispoziţie de Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, pentru cursul de maseur, o premieră în judeţ, s-a adunat deja necesarul pentru o clasă, 14 persoane, iar instruirea va debuta pe 18 august, în timp ce pentru cursul de manichiurist – pedichiurist mai este nevoie de doi elevi pentru a fi demarat.
Curs de inspector resurse umane, în curând
De asemenea, în curând, AJOFM va da startul şi unui curs de inspector resurse umane, în timp ce pentru specializarea mecanic auto, care s-a mai aflat acum câţiva ani în oferta AJOFM, sunt încă puţine persoane interesate.
Per total, în momentul de faţă, 630 de persoane, cei mai mulţi şomeri, dar şi câţiva salariaţi care au nevoie de specializare, urmează cursurile de calificare puse la dispoziţie de AJOFM Suceava.
Deşi specialiştii de pe piaţa muncii încearcă să instruiască şomerii şi în alte meserii cu cerere pe piaţa muncii, în top rămân specializările ce au avut căutare în ultimii ani.
Cursurile sunt gratuite doar pentru şomeri
În momentul de faţă, AJOFM instruieşte câte şase clase de cursanţi în meseriile de operator calculator şi coafor, în top fiind şi cursul de bucătar, pentru care sunt formate cinci clase.
Cursurile sunt organizate în colaborare cu agenţii economici din fiecare domeniu în parte, punându-se un accent deosebit pe partea practică şi sunt gratuite doar pentru şomeri.
La finalul cursului se susţine examen de admitere, iar fiecare absolvent primeşte un certificat de specializare în meserie respectivă, certificat recunoscut şi în afara ţării.
(11 aug 2011, 19:51:15