Aproape 25 de mii de preşcolari sunt înscrişi în grădiniţele din judeţul Suceava. Cei mai mulţi dintre preşcolari sunt în grupe din grădiniţele cu program normal din judeţ, acestea fiind şi cele mai numeroase unităţi de învăţământ preşcolar din Suceava.
În unităţile cu program prelungit se poate vorbi despre o criză a locurilor disponibile, deoarece astfel de instituţii sunt puţine, iar cererile din partea părinţilor sunt foarte numeroase.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „în grădiniţele din Suceava sunt formate 1.217 grupe, pentru cei 24.344 de preşcolari care merg la grădiniţă în această toamnă”.
Pentru a evita eventualitatea ca preşcolarii să rămână fără loc la grădiniţă, IŞJ Suceava a elaborat un pan de înscriere, astfel încât prioritate la înscriere au avut copiii care locuiesc în apropierea respectivelor instituţii de învăţământ şi apoi, în limita locurilor rămase libere, a existat şi posibilitatea înscrierii preşcolarilor din alte cartiere sau chiar localităţi.
Dacă în cazul grădiniţelor cu program normal numărul de locuri este suficient, iar grupele sunt formate din 20-25 de preşcolari, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre grupele din unităţile de învăţământ preşcolar cu program prelungit. Aici, pentru a acoperi cererea, grupele au fost suplimentate şi s-a ajuns şi până la 30 de copii pe grupă.
„Chiar dacă numărul preşcolarilor a depăşit de multe ori numărul de locuri disponibile, dotarea şi amenajările grădiniţelor din judeţ permit suplimentarea numărului de copii, pentru a nu exista cazuri de excludere din sistemul preşcolar”,a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman.
Propuneri pentru construirea de noi grădiniţe şi creşe
Recent, Consiliul Judeţean Suceava a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului propuneri pentru construirea a 61 de creşe care ar urma să deservească 3.600 de copii. Este un proiect ce se desfăşoară la nivel naţional, Suceava urmând a primi finanţare pentru 61 de creşe.
Tot în baza unor proiecte propuse şi finanţate de Ministerul Educaţiei, judeţul Suceava va avea şi 21 de grădiniţe noi, cu o capacitate totală de 710 locuri. Toate aceste imobile vor fi realizate după un proiect tip şi construcţia lor va fi finalizată într-un timp scurt, autorităţile sucevene precizând că în 2012 părinţii îşi vor putea înscrie copiii la aceste creşe şi grădiniţe.