Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană vor fi împărţite persoanelor nevoiaşe din judeţul Suceava începând de săptămâna viitoare. Directorul Consiliului Judeţean Suceava, Dragoş Juravle, a precizat că alimentele de la UE au fost distribuite deja primăriilor din Suceava şi Fălticeni. De asemenea, Dragoş Juravle a mai spus că printre primii care vor primi aceste ajutoare alimentare sunt persoanele nevoiaşe din localităţile din zona Fălticeni.
În judeţul Suceava vor fi distribuite 2.888 de tone de alimente, respectiv făină albă, mălai, orez, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf. Dragoş Juravle a afirmat că distribuirea alimentelor de la UE trebuie finalizată până la sfârşitul acestui an. El a arătat că pentru început se vor distribui orezul, făina albă, mălaiul, pastele făinoase şi biscuiţii, laptele praf urmând să ajungă la beneficiari atunci când va fi trimis în judeţul Suceava. Ajutoarele vor fi distribuite persoanelor care beneficiază de venitul minim garantat, şomerilor aflaţi în plată, pensionarilor cu pensii mai mici de 400 de lei şi persoanele cu handicap grav neinstituţionalizate. Astfel, aceste ajutoare alimentare urmează să fie primite de 82.423 de persoane din judeţul Suceava. Fiecare persoană care beneficiază de aceste ajutoare va primi 13 kilograme de făină albă, nouă kilograme de mălai, opt kilograme de orez, 1,6 kilograme de paste făinoase, 1,5 kilograme lapte praf şi un kilogram de biscuiţi.