Maximilian Croitoru (41 de ani), alias „Max”, din comuna Şcheia (material video), fostul luptător din galele Local Kombat România şi campion al Irlandei la box thailandez, a fost arestat preventiv, ieri după-amiază, iar surse din rândul anchetatorilor vorbesc despre o nouă ipoteză: aceea ca sportivul să fi fost drogat în momentul în care a început să atace oameni pe stradă.
Din informaţiile noastre, anchetatorii au primit de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” din Iaşi concluziile expertizei psihiatrice la care a fost supus Maximilian Croitoru, iar acesta avea discernământul diminuat în seara în care a distrus mai multe maşini şi a băgat doi oameni în spital, unul dintre aceştia fiind şi în prezent în stare critică.
În expertiza psihiatrică, susţin sursele noastre, se arătă şi faptul că ieşirea necontrolată a sportivului ar fi putut fi cauzată şi de consumul de substanţe halucinogene.
Ieri după-amiază, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au remis un comunicat de presă prin care anunţau faptul că Maximilian Croitoru a fost arestat pentru tentativă de omor calificat, a cărei victimă a fost Gheorghe Pavel (49 de ani), care locuieşte câteva case mai departe de vila fostului luptător.
„În seara zilei de 20 iulie 2011, în jurul orei 21:30, în loc public, respectiv pe strada Cetăţii din localitatea Şcheia, în apropierea locuinţei sale, inculpatul Croitoru Maximilian a exercitat acte de violenţă repetate şi de o intensitate ridicată asupra victimei, aplicându-i lovituri puternice cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, în special al capului, cauzându-i leziuni grave, care au pus în primejdie viaţa victimei şi au necesitat pentru vindecare un număr de 40-50 zile îngrijiri medicale. Şi în prezent starea victimei este foarte gravă, aceasta fiind transferată într-o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti”, se arată în comunicatul procurorilor.
În seara cu pricina, Croitoru a mai atacat un bărbat, pe Nicolae Grădinaru (59 de ani), însă acesta a scăpat doar cu câteva vânătăi.
„Striga că vrea să mai omoare pe cineva. M-a lovit, m-a pus jos şi m-a călcat cu picioarele pe gat. M-am lovit la cap şi mi-am pierdut cunoştinţa...”, mărturisea de pe pat de spital Nicolae Grădinaru.
(10 aug 2011, 12:04:51