Trenul de epocă „Moldoviţa” a circulat plin, ieri, la prima cursă spre Putna. Potrivit reprezentanţilor CFR, din Gara Burdujeni s-au urcat 42 de pasageri, însă până la Putna locurile în cele patru vagoane destinate pasagerilor s-au ocupat în totalitate. Cele mai căutate au fost locurile în vagonul salon şi în compartimentele din vagonul de clasa I. Potrivit celor de la CFR, pentru prima cursă au fost vândute 79 de bilete, însă în tren au urcat şi numeroşi elevi care au parcurs traseul până la Putna. De precizat că în Gara Dorneşti, acolo unde trenul face o pauză de 35 de minute, un grup de elevi de la şcoala din această comună au vizitat vagoanele şi au participat la o lecţie deschisă de istorie cu tema „România în perioada modernă”.
În staţia finală, la Putna, pasagerii din trenul „Moldoviţa” au fost întâmpinaţi de primarul acestei comune, Vasile Hotnogu, şi de deputatul George Coroamă.
Astăzi, trenul va pleca la ora 9:00 din Gara Burdujeni spre Vatra Moldoviţei. Trenul va mai circula pe acest traseu în zilele de 11 şi 13 august. De asemenea, potrivit orarului stabilit de CFR, trenul va mai circula pe traseul Suceava – Putna în zilele de 10 şi 12 august, iar în zilele de 14 şi 15 august va avea un traseu diferit, special pentru a transporta pelerinii care vor veni la Basilica Minor din Cacica şi la Mănăstirea Putna. Astfel, în cele două zile trenul va pleca la ora 9:05 din Gara Burdujeni şi va ajunge în Cacica la 10:36, iar după o pauză de aproape trei ore, va pleca din Cacica, la ora 13:26, către Putna, unde va ajunge la 18:21. De la Putna trenul va pleca spre Suceava la ora 20:20 şi va ajunge în Gara Burdujeni la ora 00:18.
Aducerea trenului de epocă „Moldoviţa” face parte din proiectul turistic „Pelerin în Bucovina”, promovat de Consiliul Judeţean Suceava.
Pe de altă parte, Niculai Barbă, consilierul şefului administraţiei judeţene, a spus că tot în cadrul acestui proiect, duminica trecută a fost organizat un pelerinaj pentru aproximativ 30 de motociclişti. Aceştia au parcurs cu motocicleta traseul Suceava – Putna – Palma – Vama – Gura Humorului. Niculai Barbă a precizat că în cursul zilei de duminică, 14 august, va fi organizat un pelerinaj pentru motociclişti pe traseul Gura Humorului – Mănăstirea Hagigadar – Putna – Cacica – Gura Humorului.
( 9 aug 2011, 12:06:22
"Pe de altă parte, Niculai Barbă, consilierul şefului administraţiei judeţene, a spus că tot în cadrul acestui proiect, duminica trecută a fost organizat un pelerinaj pentru aproximativ 30 de motociclişti. " Ha ha. Neculai Barba e unul dintre aghiotantii d-lui Flutur. Un fel de pacalici al zilelor moderne. Cica pelerini motocilcisti.)) Astept cu nerabdare pelerinii satanisti, pelerinii atei, etc. In fond pacalicii de la CJ Suceava plimba o mana de oameni prin judet casa demonstreze ca programul Pelerin in Bucovina este fiabil. Ar fi fiabil daca ar aduce macar 1000 de turisti straini care sa-si cheltuie banii in judetul nostru cel frumos. Pana atunci, Programul Pelerin in Bucovina este de fapt programul Flutur, pelerin in Bucovina. Sa traiti bine