Neatenţia conducătorului unui utilaj a creat, ieri dimineaţă, un accident grav pe drumul naţional 17A, pe raza comunei Marginea. Un şofer de 21 de ani, Adrian Bodnari, circula, în jurul orei 08.00, cu un buldoexcavator dinspre comuna Marginea spre Suceviţa. În dreptul kilometrului 60+100 m, la intersecţia cu strada Lungenilor, conducătorul utilajului a intenţionat să vireze spre stânga, însă, din cauză că nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate de trecere unui Volkswagen care circula din sens opus, a fost acroşat de acesta.
Din impact autoturismul a ricoşat şi a lovit un cap de pod, condiţii în care şoferul maşinii a rămas încarcerat în caroserie. Pentru descarcerare a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de pompieri, după care victima accidentului a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticată cu „fractură cavitate cotiloidală”, leziune care necesită 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
Conducătorii vehiculelor implicate în accident au fost verificaţi cu etiltesterul, în cazul amândurora aparatul indicând valoarea zero, după care li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Conform primelor cercetări efectuate de lucrătorii de poliţie, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul buldoexcavatorului, care nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate de trecere.