După ce, la mijlocul săptămânii trecute, o acţiune comună a Poliţiei cu Garda Financiară în piaţa angro de legume-fructe din cartierul Burdujeni s-a soldat cu confiscarea a nu mai puţin de 26 de tone de pepeni, scenariul s-a repetat după câteva zile.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, vineri, între orele 7:00-12.00, a avut loc o nouă acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit de legume-fructe.
Au fost verificate patru societăţi şi 12 producători autorizaţi, fiind aplicate cinci sancţiuni pentru comerţ ilicit, în valoare de 7.500 de lei.
Totodată, precizează poliţia, s-a confiscat de la un bărbat din municipiul Suceava, Sorin C., în vârstă de 42 de ani, cantitatea de 29.220 de kilograme de pepeni verzi, pentru care comerciantul nu avea documente de provenienţă.
( 8 aug 2011, 13:47:06