Doi bărbaţi au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent într-un stâlp metalic ce susţine un dispozitiv de măsurare a vitezei, unul dintre aşa-zisele radare fixe instalate în urmă cu doi ani pe raza judeţului Suceava.
Accidentul, informează poliţia, s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 16:30, pe DN 2, pe raza localităţii Drăguşeni, şi a fost cauzat de neadaptarea vitezei.
Cu piciorul pe acceleraţie, Petru I., în vârstă de 64 de ani, din localitate, conducea autoturismul proprietate, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit în afara carosabilului, a luat în plin stâlpul radarului fix, după care s-a răsturnat pe câmpul de pe marginea drumului.
În urma accidentului, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava (IPJ), şoferul şi un alt pasager, Haralamb C., de 72 de ani, din municipiul Suceava, au suferit leziuni grave, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava.
La nivelul judeţului Suceava, radarele fixe au început să funcţioneze la mijlocul lunii februarie 2009.
Patru radare au fost dispuse pe DN 29, în comuna Dumbrăveni, în timp ce câte două au fost date în folosinţă la Drăguşeni şi Roşiori, pe DN 2.
În mai puţin de două luni de la darea în folosinţă, cele opt aparate de măsurare a vitezei au înregistrat 42.188 de abateri privind depăşirea limitei de viteză legală, de unde rezultă o medie de aproximativ 800 de înregistrări pe zi.
Câteva luni mai târziu, radarele fixe au fost suspendate, fiind considerate în afara legii.
Dispozitivele şi stâlpii pe care sunt montate acestea au rămas la locul lor, mai puţin cel de la Drăguşeni distrus, acum două zile, de şoferul vitezoman.
( 7 aug 2011, 14:13:12