Muzeul „Arta lemnului”, o comoară de care edililor nu le mai pasă

A împlinit 75 de ani. „Bătrânelul” nu a avut parte însă de aplauze sau măcar de o felicitare oficială. De daruri nu s-a pomenit, nici de vreo sărbătoare locală. Şi totuşi, sărbătoritul este o instituţie culturală de inestimabilă valoare. Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc este singura instituţie de cultură din lume dedicată artei populare bucovinene a lemnului şi unul dintre puţinele muzee cu tematică asemănătoare din Europa.

Deşi are o valoare inestimabilă, evenimentul nu a fost marcat în nici un fel de autorităţile locale. Mai rău, muzeul se zbate acum în sărăcie cruntă, abia se găsesc bani de salarii (alocaţi de la bugetul local) şi gurile rele zvonesc chiar că primăria se gândeşte la posibilitatea desfiinţării muzeului, pentru că tot consumă prea mulţi bani, iar spaţiul ar putea fi folosit la altceva.

File de istorie

Deschiderea oficială a Muzeului Judeţului Câmpulung a avut loc la 1 iunie 1936, avându-l director pe Constantin Brăescu, profesor la Şcoala de Arte şi Meserii.

Potrivit precizărilor directorului Marcel Zahariciuc, se aflau între exponatele găzduite în trei săli de clasă multe dintre bunurile salvate din colecţia Ion Ştefureac, furci de tors, lăzi de zestre, păscăriţe, arme vechi, numismatică, piese de port, icoane.

După   1944 colecţia muzeală a fost mutată din clădirea şcolii, pentru ca în anul 1967 patrimoniul muzeului să fie adăpostit în clădirea disponibilizată în acest scop, a fostei primării şi apoi prefecturi, construită în anul 1904.Cu timpul a ajuns să deţină un patrimoniu de peste 15.000 de piese din lemn, bazat pe colecţiile etnografice alcătuite de Ion Ştefureac şi Constantin Brăescu.

Cea mai mare parte a pieselor prezentate în circuitul  muzeului, potrivit site-ului oficial al instituţiei, sunt realizate din lemn de molid, din brad şi foioase, majoritatea fiind datate în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.Din lemn sunt confecţionate şi piese utilizate la culesul şi transportul fructelor de pădure, coşurile fiind împletite din coajă de brad, din crengi de alun sau din rădăcină de molid, alături de hreabănul folosit la recoltarea afinelor.

O bună parte din muzeu este destinată păstoritului. Inventarul destinat acestei ocupaţii este bogat şi  realizat, în cea mai mare măsură, din lemn: găleata pentru mulsul oilor, cupa şi doniţa pentru muls vacile, cofe, bote ciobăneşti şi linguri de diferite mărimi, un inventar de vase şi unelte pentru prepararea brânzei   din care nu lipsesc budacile şi doniţele, tăugerul, lopăţelele de urdit, hârzobul, chiagornicerele.

Printre exponate se mai numără plugul de lemn ce datează de la mijlocul secolului al XVII-lea, dar şi păscăriţele folosite la adusul alimentelor la sfinţit de Paşte.  Alături de instrumentele populare specifice zonei, precum buciumul şi cornul de vânătoare, cioplite din lemn rezonant şi învelite în  coajă de mesteacăn, apar în sălile muzeului tilinca, fluierul şi cobza.

Industria casnică textilă este ilustrată cu stativele sau războaiele de ţesut, vatala, vârtelniţa, urzitorul, suveica.  Mobilierul ţărănesc este reprezentat de podişorul, blidarul şi lada masă.

Un loc aparte îl ocupă lada de zestre care trebuia să reţină atenţia colectivităţii  atât prin mărime, cât şi prin aspectul general.

Nu lipsesc mijloacele de transport. Piesa de rezistenţă este carul din lemn pentru transportul vinului din zonele viticole ale Moldovei, piesă datată la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor.  Sunt prezente şi săniile  pentru ocazii, care se foloseau în zilele de sărbătoare, la vizitele familiale, ocazionate de sărbători, sau la nunţi.

Muzeul include şi o expoziţie în aer liber, cu principalele tipuri de locuinţe şi construcţii anexe, valoroase atât prin vechime, cât şi prin soluţiile constructive, tradiţionale, pe care  le cultivă. Aceasta include Casa huţulă din secolul la XVII – lea, care a fost transferată din satul Ciumârna în anul 1990, dar şi o locuinţă de la mijlocul  secolului al XVIII-lea.

Bijuterii de lemn, ignorate

Colecţiile sunt incluse în săli organizate tematic.

„Muzeul Lemnului e o adevărată enciclopedie a acestei străvechi arte, exprimând şi tâlcuind artistic universul vieţii ţărăneşti. Totul e zămislit din lemn ca mărturie a căldurii şi nobleţei sufletului localnicilor, a meşterilor autentici, înzestraţi cu însuşiri artistice, ce ridică la tipic străvechiul meşteşug al lemnului”, spunea prof. Graţian Jucan în lucrarea sa „Câmpulungul Moldovenesc - vatră folclorică”.

Şi totuşi, bijuteriile inestimabile din lemn nu stârnesc astăzi interesul aşteptat. Localnicii intră rar în instituţia de cultură, iar mulţi dintre copii şi tineri nu au păşit niciodată peste pragul ei. Este mai cunoscută de străini, singurii vizitatori care vin din proprie iniţiativă în vizită la vechile comori. Muzeul nu are deloc fonduri pentru o promovare decentă, aşa că se descurcă greu în această privinţă.

Nici edilii locali nu par interesaţi de soarta muzeului, deşi instituţia este finanţată de bugetul local. Abia i se alocă bani de salarii, în timp ce materialele necesare pentru întreţinere şi curăţenie, de pildă, au alocate sume de câteva sute de lei anual. De la detergenţi la vopsea, totul este procurat în prezent de salariaţi, din buzunarul lor, pentru că banii alocaţi pentru astfel de mărunţişuri indispensabile s-au terminat de mult.

Gurile rele mai spun alt lucru uluitor, că primăria se interesează deja cum ar putea desfiinţa muzeul, pentru a se muta în sediul lui actual. A auzit despre asta şi conducerea muzeului, dar nu e nimic oficial. Marginalizarea instituţiei a devenit vizibilă chiar şi pentru ochiul neavizat. De pildă, muzeul valoros şi celebru nu a fost inclus în acest an în nici un fel în manifestările ocazionate de un mare festival internaţional de folclor. Directorul muzeului nu poate spune de ce, dar recunoaşte cu tristeţe că nu mai poate aştepta prea mult pentru instituţie în viitor.