Sucevenii vor putea să se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare dacă sunt nemulţumiţi de serviciile oferite, iar municipalitatea suceveană are de gând chiar să simplifice procedura de debranşare, considerată în prezent mult prea greoaie.
Dacă în urmă cu câteva luni, primarul Ion Lungu declara că are de gând să interzică debranşările de la sistemul centralizat, pentru ca viitoarea centrală termică a Sucevei să aibă un număr cât mai mare de clienţi, acum, şeful municipalităţii sucevene consideră că abordarea de atunci a fost total greşită.
“Nu putem forţa oamenii să nu se debranşeze. Ar fi o strategie greşită. Fiecare trebuie să aibă libertatea de opţiune, iar noi trebuie să câştigăm meciul în teren, să le dovedim că avem o perspectivă şi şansa de a le oferi un serviciu civilizat la un preţ suportabil pentru populaţie”, a spus ieri edilul Sucevei.
Astfel, el consideră că primăria, asociaţiile de proprietari şi furnizorul de energie termică trebuie să convingă oamenii să nu se debranşeze, venind cu argumente şi explicându-le că au şansa de a beneficia de un serviciu civilizat de furnizare a energiei termice, în special după punerea în funcţiune a noii centrale.
“Fac un apel la suceveni să rămână la sistemul centralizat. Nu spun poveşti, dar există foarte multe discuţii în ceea ce priveşte preţul gazului metan. Când se vor alinia preţurile gazului metan cu cele de producere a gigacaloriei facturile la gaz vor fi mult mai mari”, consideră Ion Lungu.
Propuneri de simplificare a debranşării din sistemul centralizat
Deşi continuă să susţină că cea mai bună alegere pentru suceveni este sistemul centralizat, Ion Lungu consideră că cei care au de gând să renunţe la acesta în favoarea altor sisteme de încălzire au dreptul de a realiza acest lucru mai uşor decât în prezent.
“Primăria Suceava a fost consultată de ANRSC şi de Consiliul Concurenţei în privinţa legii energiei 325/2006 şi în mod special în ceea ce priveşte debranşările. Sunt convins că e bine să simplificăm metodologia de debranşare, astfel încât să dăm cetăţenilor posibilitatea de a-şi alege opţiunea de încălzire a locuinţelor”.
Şeful municipalităţii sucevene spune că a făcut mai multe propuneri pentru a uşura procedura de debranşare de la sistemul centralizat:
“La debranşare, astăzi este nevoie de acordul asociaţiei, care se dă în Adunarea Generală a Asociaţiei. De multe ori sunt faultări acolo, sunt persoane care au datorii la asociaţiile de proprietari, asociaţiile nu sunt de acord ca ei să se debranşeze, în ideea că îi dau în judecată, iar apartamentul va fi scos la executare silită şi cineva de acolo îl cumpără la un preţ convenabil.
De aceea este necesară doar înştiinţarea în scris a asociaţiilor de proprietari, iar în privinţa datoriilor trebuie să se facă dovada la primărie.
Când vine omul la primărie şi la Termica pentru avize, trebuie să facă dovada plăţii la zi a utilităţilor”.
Un alt aspect care ar trebui modificat, în opinia primarului Sucevei, este cel al termenului mare de înştiinţare a operatorului de furnizare a energiei termice asupra intenţiei de debranşare. Dacă în prezent acest termen este de 30 de zile, propunerea făcută vizează un termen de numai cinci zile înainte de deconectare de la reţea.
De asemeni, Lungu consideră că Termica nu trebuie să mai deţină monopolul lucrărilor de deconectare, ci acestea să poată fi făcute şi cu alte firme specializate, autorizate în domeniu, considerând că astfel ar exista “o mai mare operativitate, pentru că de multe ori furnizorul de energie nu are timp sau personal disponibil”.
Scările de bloc unde au rămas puţini la Termica, încurajate să se debranşeze
Nu în ultimul rând, primarul Sucevei a declarat că “ar fi de dorit să se respecte principiul prevăzut în legea termoficării – un condominiu, un singur sistem de încălzire”. Mai exact, el consideră că, în anumite situaţii, debranşarea este chiar indicată, pentru că se rezolvă astfel alte probleme apărute din cauza scăpărilor legislative.
“Ar fi de dorit ca acolo unde nu mai sunt majoritatea locatarilor de pe o scară de bloc la sistemul centralizat să se debranşeze toată scara, pentru că e foarte greu să asiguri un echilibru termic în acel condominiu, când trei sunt în sistemul centralizat, trei sunt debranşaţi şi trei au instalaţii de gaz metan.
Legea acum permite debranşarea parţială, lucru care iarăşi nu este corect, pentru că nu mai există echilibru termic. Trebuie anulate aceste anomalii din Legea Energiei în ceea ce priveşte debranşările”, a mai adăugat Ion Lungu.
Propunerile de modificare a legii energiei s-ar putea concretiza în această toamnă, prin adoptarea lor de către autorităţile legislative.
Modificările propuse pentru debranşarea din sistemul centralizat:
În loc de acordul asociaţiei de proprietari trebuie un aviz de la primărie
- Să se facă dovada plăţii la zi a utilităţilor pe care le-a consumat
- Să se prezinte autorizaţia de montare a noului sistem de încălzire
- Să se angajeze că va participa în continuare la plata utilităţilor pe spaţiile comune (subsol, casa scării, ţevi comune)
- Furnizorul de energie termică să nu mai fie anunţat de deconectare cu 30 de zile înainte, ci doar cu 5 zile înainte de debranşare
( 4 aug 2011, 11:07:49
Or fi şi intenţii bune ... dar mintea nu-i curată
Prinşi şi strânşi în hora ,,reformelor ’’
Au realizată că .. reforma’i criptată
Şi-au dat cu stângu-n dreptu’ dar .. ( perseverenţa )
Nu se lasă ( şi nu ne lasă nici pe noi )
Io zic să facem un preş uriaş să băgăm ,,concurenţa ’’
Sub preş ( să nu se vadă imensul gunoi )
Şi să venim ca mâine la ,,festivalul amintirilor ’’
Să mâncăm un mic să bem o răchie portocalie
Şi să ne amintim de anii ,, reformelor ’’
Pe cadavrul din ce-a fost ( cândva) o Românie