Nu mai puţin de 26 de tone de pepeni au fost confiscaţi în cursul zilei de ieri din piaţa angro de legume şi fructe a cartierului Burdujeni.
Între orele 7:00 şi 10:00 a avut loc o acţiune a Poliţiei municipiului Suceava pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit. La acţiune au participat şi poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, precum şi specialişti de la Garda Financiară Suceava.
Pe lângă cele 26 de tone de pepeni, pentru care comercianţii nu au putut prezenta documente de provenienţă, oamenii legii au aplicat nu mai puţin de 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 12.400 de lei.
( 4 aug 2011, 11:46:06