Trei elevi din Rădăuţi, de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 „Regina Elisabeta”, au obţinut premiul întâi la Concursul Naţional „Democraţie şi Toleranţă”, desfăşurat la Buzău, în perioada 25-28 iulie 2011.
Echipajul sucevean care s-a clasat pe primul loc în concurs este format din Victor Cobuz, din clasa a VIII-a, Teodora Prutean, clasa a VII-a, şi Alexandra Moroşan, clasa a III-a, şi elevii au fost îndrumaţi de profesorii Marcela Ţugulea, Mihaela Cîrdei şi Adrian Grosu. Fiecare membru al echipajului a avut de susţinut o probă în competiţie, iar Victor Cobuz a susţinut proba practică, Teodora Prutean pe cea teoretică, iar Alexandra Moroşan a dat proba artistică.
Concursul Naţional „Democraţie şi Toleranţă" reprezintă o formă complexă de educaţie civică, ce se adresează elevilor din ciclul primar şi gimnazial. Obiectivele generale ale concursului vizează asumarea rolului şi statutului de cetăţean în cadrul unei societăţi democratice, formarea şi dezvoltarea spiritului civic critic şi constructiv.
Competiţia a avut şi trei etape premergătoare, respectiv faza pe şcoală, urmată de cea locală şi apoi cea judeţeană, câştigătorii pe judeţ fiind şi reprezentanţii la etapa naţională. Concursul a avut trei probe, una teoretică, materializată printr-o probă scrisă, una practic-aplicată, care a constat în elaborarea unui proiect pentru soluţionarea uneia dintre problemele şcolii, şi o probă artistică, în cadrul căreia s-a realizat o singură lucrare plastică, desen, grafică, colaj sau sculptură, care să ilustreze modul de soluţionare a problemei prezentate în proiect.