Un individ din comuna Leşu, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat că a tăiat fără drept şi a sustras nu mai puţin de 49 de arbori din specia răşinoase din pădurea administrată de Ocolul Silvic Iacobeni.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 14.000 de lei.
„Persoana este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi sustragerea acestora”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că la sfârşitul săptămânii trecute (28-29 iulie) a avut loc un control al poliţiei pe linia transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.
Bilanţul acţiunii s-a concretizat în nouă infracţiuni silvice constatate şi 38 de sancţiuni contravenţionale aplicate, cu o valoare de circa 30.000 de lei.