Cei doi tineri din oraşul Frasin arestaţi preventiv la începutul acestei luni, după ce au încercat să vândă aproximativ 100 de grame de haşiş, droguri introduse în ţară într-un borcan de ciocolată „Nutella”, au fost trimişi în judecată ieri.
Tot ieri, judecătorii au menţinut măsura de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, Vasile Dulai, în vârstă de 24 de ani, şi Cezar Ionuţ Fierar, de 23 de ani.
Potrivit procurorilor anchetatori, în acelaşi dosar au fost daţi pe mâna judecătorilor şi alţi doi inculpaţi, Adrian Sebeştin, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, şi Silviu Ciolac, de 25 de ani, din oraşul Frasin.
Aceştia din urmă sunt acuzaţi că i-au ajutat pe Dulai şi Fierar să vândă drogurile. Sebeştin, se arată în rechizitoriu, a încercat să le găsească un cumpărător, iar Ciolac a acceptat să-l însoţească pe Vasile Dulai să se întâlnească cu cumpărătorul, ştiind foarte bine obiectul tranzacţiei.
Din nefericire pentru ei, „clientul” era un ofiţer sub acoperire din cadrul structurilor Antidrog ale Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava. Flagrantul a avut loc în seara zilei de 4 iulie, într-o benzinărie de la intrarea în Gura Humorului.
Potrivit procurorilor Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, haşişul a fost adus din Portugalia de către Vasile Dulai. Cantitatea de haşiş, susţin surse judiciare, era ambalată în staniol, iar peste acesta era trasă o folie de plastic transparentă. Introduse în ţară într-un borcan de ciocolată, drogurile au fost ascunse apoi în casa bunicii inculpatului Fierar, fără ca bătrâna să ştie de isprava nepotului ei.
(30 iul 2011, 11:32:23