Circa 80.000 de lei cheltuieşte în medie, într-un an, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, pentru pacienţii muşcaţi de câini. Tratamentul profilactic administrat acestor persoane este costisitor şi de lungă durată, iar medicii cred că o mare parte din bani ar putea fi economisiţi dacă autorităţile locale ar rezolva problema câinilor vagabonzi, având în vedere că în majoritatea cazurilor este vorba de victime ale câinilor comunitari.
De la începutul anului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă au ajuns 275 de persoane muşcate de câini. În 2010, la această unitate sanitară, alţi 441 de suceveni au solicitat consultaţii din acelaşi motiv. Statistica a fost prezentată ieri de purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Tiberius Brădăţan, care a explicat că terapia constă în vaccinarea antirabică, ce include cinci injecţii, asociată uneori unui număr de două doze de imunoglobulină antirabică, care se inoculează la persoanele adulte atunci când există certitudinea că animalul era turbat sau se ştie că pacientul provine dintr-un focar de turbare.
Injecţii antirabice, pentru 285 de pacienţi, anul trecut
Datele prezentate de responsabilul de relaţiile cu presa arată că, în 2011, din cei 275 de suceveni muşcaţi de câini care s-au prezentat la această unitate sanitară, 120 sunt din mediul rural. Majoritatea pacienţilor, respectiv 79 de persoane, au vârste cuprinse între 40 şi 59 de ani, categorie de vârstă urmată de 5-14 ani, 15-29 de ani şi 60-79 de ani. În 2010, din cele 441 de victime, 175 au fost femei. De asemenea, un număr de 189 de pacienţi proveneau din mediul rural. Totodată, în 159 de cazuri a fost vorba de persoane incluse în categoria de vârstă 40-59 de ani.
Anul acesta, din cei 275 de pacienţi muşcaţi de câini, 54 au primit vaccinul antirabic, iar trei au primit atât vaccinul antirabic, cât şi imunoglobulina antirabică. Anul trecut, din cele 441 de cazuri, 285 au primit vaccinul antirabic, iar 15 au primit vaccinul antirabic împreună cu imunoglobulina antirabică.
Rabia, boală mortală în lipsa vaccinului
„Pentru un singur pacient muşcat de câini, sistemul sanitar poate cheltui până la 264,8 lei, sumă în care intră pansamentul, vaccinul antitetanos şi vaccinul antirabic. Acesta din urmă se administrează în cinci doze, iar la unii pacienţi se inoculează concomitent şi imunoglobulina antirabică, care se administrează pe kilogram corp. Un adult are nevoie, în medie, de două flacoane, iar un copil de un flacon”, a spus medicul.
Având în vedere că, anul trecut, la Spitalul Suceava s-au prezentat 441 de persoane muşcate de câini, dintre care la 285 s-a injectat serul antirabic, iar la alte 15 şi imunoglobulina antirabică, cheltuielile din partea unităţii sanitare sunt mari, ajungând, în medie, la 80.000 de lei.
Vaccinul antirabic se utilizează preventiv, în situaţiile în care o persoană este muşcată de un animal care poate transmite turbarea (rabia). Serul are scop profilactic, întrucât rabia nu se poate trata, boala odată apărută fiind mortală în toate cazurile. Ca atare, serul se injectează obligatoriu dacă există suspiciuni şi, mai ales, dacă rana este una serioasă. Acest vaccin este singurul tratament eficace împotriva turbării, iar în lipsa lui pacientul moare. Tratamentul cu vaccin antirabic combinat cu imunoglobulină este eficient în proporţie de 100%, dacă se aplică într-un interval de 14 zile de la muşcătură.
(30 iul 2011, 16:12:06
Dupa un spirt de Radauti ,intre faza leului si faza porcului ,ce mai conteaza ca e pastrav sau eutanasie pe varza?Importanta e razbunarea pe ficatul ciocoiului care plateste consumatia din bani publici
Gloabele bolnave de la UFET cum credeti ca s-au transformat?
Totul este relativ!