Un tânăr din satul Negostina, comuna Bălcăuţi, a aruncat nu mai puţin de 10.500 de lei pe unul dintre geamurile casei, după ce a auzit bătăile poliţiştilor veniţi să-i percheziţioneze casa.
Din nefericire pentru el, imobilul era înconjurat de poliţişti, iar unul dintre aceştia a recuperat banii, care au fost ridicaţi în vederea cercetărilor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, locuinţa respectivă, aparţinând lui Cătălin I., în vârstă de 26 de ani, şi încă o casă din acelaşi sat, proprietatea lui Dori C., în vârstă de 57 de ani, au fost percheziţionate, miercuri dimineaţă, de cadre ale Poliţiei oraşului Siret.
În cea de-a doua casă, informează poliţia, s-au găsit într-una din încăperi 10.613 pachete țigări de contrabandă, de diferite mărci, de proveniență Ucraina și duty-free, în valoare de aproximativ 90.000 de lei.
Poliţiştii au stabilit că ţigările îi aparţineau lui Cătălin I., care aducea periodic marfă de contrabandă în imobilul respectiv, marfă pe care o comercializa ulterior la domiciliul său sau pe raza altor localităţi.
La percheziţia făcută la casa lui Cătălin I., anchetatorii au ridicat cei 10.500 de lei, aruncaţi în primă fază pe geam, precum şi un telefon mobil.
Cătălin I. a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri procurorii au luat faţă de acesta măsura interzicerii de a părăsi localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.
(29 iul 2011, 11:56:55
Si daca tot nu s-a aruncat.... LA MUNCA!!!! FORTATA!!!! PANA RECUPEREAZA STATUL ROMAN TOT PREJUDICIUL PE CARE L-A CAUZAT!!! ASTA AR TREBUI SA FIE SOARTA TUTUROR CELOR CARE COMIT INFRACTIUNI DE PREJUDICIU.... SI CARE VEZI DOAMNE "NU PREZINTA PERICOL SOCIAL CONCRET".... AUZI.... DAR PREJUDICIUL PE CARE-L CAUZEAZA STATULUI.... ADICA NOUA TUTUROR.... CE REPREZINTA OARE?!?!?!?!
DACA AR FI STATUL NOSTRU CONDUS DE NISTE OAMENI CU CAP.... CARE AR STI SA RECUPEREZE TOATE PREJUDICIILE... PANA LA ULTIMUL BANUT.... AM FI DEPARTE...