Inspectori sanitari ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au descins în această săptămână la un hipermarket din municipiul Suceava, unde, după informaţiile primite, se comercializa apă plată contaminată cu materii fecale. Toată cantitatea de apă plată suspectă, găsită la faţa locului de responsabilii instituţiei veniţi în control, a fost scoasă de la vânzare.
Inspectorii DSP au fost avertizaţi, prin sistemul propriu de alertă, asupra riscului pe care îl reprezenta pentru sănătatea cumpărătorilor apa plată pusă în vânzare de hipermarketul sucevean.
Directorul DSP, dr. Ludovic Abiţei, a arătat ieri că este vorba de apă plată Devin, din Bulgaria, comercializată în bidoane de şapte litri, în total 99 de bucăţi. “Potrivit avertismentului, apa plată nu corespundea din punct de vedere bacteriologic, existând riscul de îmbolnăvire a consumatorilor”, a explicat medicul.
Risc de apariţie a unor infecţii grave, pentru consumatori
Concret, apa plată ar fi conţinut bacilli coliformi de origine fecaloid menajeră, E.Coli şi pseudomonas aeruginosa, care pot cauza infecţii serioase.
Inspectorii care au întreprins verificările au mai reuşit să găsească 56 de bidoane din totalul de 99, pe care reprezentanţii hipermarketului le retrăseseră deja de la vânzare şi le depozitaseră într-o magazie, cu intenţia de a le returna societăţii de la care le-au achiziţionat.
“Am constatat că ştiau de pericolul pentru sănătate pe care îl reprezenta apa, fiind probabil informaţi de firma importatoare, care, în urma unor analize, sesizase problema. Am interzis comercializarea lor şi am luat probe de apă, pe care le analizăm acum în laboratoarele noastre. Alerta viza un anumit lot, cu termen de expirare a produsului în data de 29 martie 2012. Noi am găsit dintr-un alt lot, cu valabilitate până pe 31 mai 2012, dar, fiind vorba de date apropiate, am interzis vânzarea şi am luat probe”, a punctat dr. Ludovic Abiţei.
Apa plată cu probleme, vândută şi unui magazin din Botoşani
Medicul a adăugat că, până la lansarea avertismentului, o parte din apa plată cu probleme fusese vândută de hipermarketul respectiv unei societăţi din Suceava. Un număr de zece bidoane de apă plată, bănuită că ar fi necorespunzătoare bacteriologic, au ajuns între timp la un magazin din Botoşani.
Ieri, inspectorii DSP Suceava urmau să ia legătura cu colegii din judeţul vecin, pentru a-i informa asupra riscului pe care l-ar putea reprezenta acest produs.
Rezultatele investigaţiilor de laborator derulate de DSP pe probele de apă recoltate vor fi cunoscute cel mai târziu luni.
(28 iul 2011, 11:40:03
Poate am cumparat deja si o vom consuma nefiind informati.