Municipalitatea fălticeneană pregăteşte un proiect de promovare a zonei sub genericul „Fălticeni - poarta de intrare în Bucovina”. Primarul Vasile Tofan a declarat că punctele de atracţie vor fi cele patru muzee din localitate, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” şi Galeria Oamenilor de Seamă, dar şi mănăstirile din zonă, Probota, Râşca şi Slatina. Pentru a putea primi turiştii în condiţii corespunzătoare, clădirile în care funcţionează cele patru muzee vor fi reabilitate.
Lucrările la Muzeul Apelor şi la Galeria Oamenilor de Seamă au fost finalizate deja, iar lucrările la Muzeul „Irimescu” se vor încheia până în luna decembrie a acestui an. Tofan a subliniat că primăria va demara în acest an şi proiectul pentru reabilitarea Muzeului „Sadoveanu”. În total, pentru reabilitarea celor patru instituţii de cultură se vor cheltui în jur de 10 milioane de lei, bani europeni, dar şi de la bugetul local.
„Vrem să iniţiem un proiect de promovare a zonei în scop turistic la nivel naţional şi să ne afiliem la brandul Bucovina cu <Fălticeni - poarta de intrare în Bucovina>. Pe lângă cele patru muzee vrem să promovăm şi mănăstirile din zonă, care nu sunt cu nimic mai prejos decât mănăstirile din Bucovina, care au beneficiat de o mai mare atenţie. Vom include în acest program de promovare şi comuna Baia, cea mai veche reşedinţă domnească a ţării. Ne gândim chiar la construirea unui drum peste munţi, care să lege Slatina de Voroneţ, de mănăstirile din Bucovina”, a declarat primarul de Fălticeni.
Vasile Tofan crede că în doi-trei ani de zile zona Fălticeni poate fi racordată la circuitul turistic din Bucovina.
(27 iul 2011, 13:39:50
ce poarta de intrare in bucovina?:)) sa mori de ras
Dragi falticeneni, ramaneti in moldova ca in bucovina lu flutur mandria merge mana in mana cu prostia.