Modul în care se circulă într-una din cele mai aglomerate intersecţii din Suceava, intersecţia străzilor Calea Obcinilor cu bulevardul George Enescu, se va schimba destul de mult, în perioada următoare.
Primele amenajări rutiere menite să schimbe modul în care se circulă prin intersecţia din faţa viitorului magazin Lidl sunt deja făcute, prin apariţia unui scuar lung de aproximativ 30 de metri, pe mijlocul străzii Calea Obcinilor, un prim efect fiind blocarea virării la stânga atât la ieşire cât şi la intrarea pe strada Rulmentului.
Mulţi şoferi care au încercat să iasă din Obcini pe strada Rulmentului au constatat cu surprindere că nu au altă opţiune decât să vireze la dreapta pe Calea Obcinilor şi să întoarcă în intersecţia cu bulevardul 1 Decembrie 1918, sau să continue drumul pe altă rută, pe strada Scurtă sau pe strada Universităţii.
Aceeaşi surpriză neplăcută au avut-o şi cei care locuiesc în zona străzii Rulmentului, sau mai sus de această stradă, care, vrând să ajungă acasă, au constatat că nu mai pot intra de pe Calea Obcinilor, ci trebuie să se întoarcă şi să aleagă o altă stradă, precum Corneliu Coposu, care, cel puţin ieri, era de asemeni blocată.
Acestea sunt doar primele modificări vizibile aduse intersecţiei, pentru că, în perioada imediat următoare, noi amenajări rutiere vor afecta modul în care se circulă în zona respectivă. Modificările sunt dictate de apariţia magazinului Lidl, care, pentru a facilita accesul clienţilor spre parcarea proprie, va amenaja o a treia bandă de circulaţie pe sensul de coborâre spre Şcheia. Pe acolo vor putea ajunge la magazin cei care vin dinspre Spitalul Judeţean sau dinspre Fălticeni.
Pentru a face loc celei de a treia benzi de circulaţie, spaţiul verde din intersecţie va fi micşorat, astfel încât actuala bandă de lângă axul drumului va deveni banda de virare la stânga, spre Lidl, iar cei care circulă spre Şcheia vor avea în continuare la dispoziţie două benzi.
O nouă bandă separatoare de sens va apărea şi pe bulevardul George Enescu, din intersecţie şi până aproape de staţia de autobuz. În plus, traficul din intersecţie va fi reglementat de o serie de semafoare, atât pentru autoturisme cât şi pentru pietoni.
Alveole pentru parcarea autoturismelor
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a precizat că aceste modificări rutiere se fac în baza parteneriatului încheiat între municipalitate şi Lidl, pe cheltuiala viitorului centru comercial, dar în baza proiectelor şi recomandărilor făcute de specialiştii primăriei şi cei ai Poliţiei Rutiere.
În baza acestei colaborări, dar şi pentru că se anticipează o creştere a traficului rutier în zonă, odată cu inaugurarea magazinului Lidl, municipalitatea suceveană va mai amenaja o serie de alveole pe marginea străzilor Calea Obcinilor şi bd George Enescu, pentru ca maşinile parcate pe margine să nu mai blocheze benzile de circulaţie.
Toate aceste măsuri au fost gândite de specialişti pentru a fluidiza traficul rutier atât în intersecţia din dreptul magazinului Lidl, cât şi pe străzile care se intersectează acolo, pentru că, altfel, degeaba se circulă bine prin intersecţie, dacă traficul este gâtuit sau chiar blocat pe una dintre cele două străzi principale.
(26 iul 2011, 14:29:22
Iar magazine... In loc sa se fi facut un parculet sau un teren de sport pentru copii si tineri!?