Un individ în vârstă de 36 de ani, din oraşul Solca, şi-a petrecut noaptea de joi spre vineri în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, după ce a provocat un scandal monstru la Rădăuţi.
Alexandru V. este acuzat că, în noaptea de miercuri spre joi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a venit înarmat cu o armă artizanală pe strada Oborului din municipiul Rădăuţi, cu intenţia de a se răzbuna pe un individ cu care avea un conflict mai vechi.
Anchetatorii spun că scandalagiul şi-a confecţionat o armă artizanală din partea metalică a unei coase (tăişul), căreia i-a adăugat, în locul cozii de lemn, o bară de fier.
Individul din Solca s-a dus la blocul în care locuieşte individul cu care era în conflict şi i-a spart toate geamurile de la locuinţă, ameninţându-l cu moartea şi strigându-l să iasă afară.
În tot scandalul, scandalagiul a distrus şi două autoturisme, un Jeep şi un BMW, valoarea pagubelor fiind de circa 6.000 de euro.
Alexandru V. a fost imobilizat de două patrule de poliţie şi reţinut 24 de ore, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi linişti publice, distrugere, ameninţare, portul fără drept în locurile publice a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere sau împungere.
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au decis să ia faţă de scandalagiul de la Solca măsura interzicerii de a părăsi localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.
(23 iul 2011, 14:11:44